Pietoni, mopedişti şi biciclişti, verificaţi de poliţiştii Biroului Rutier

0
417

Miercuri, 7 septembrie, între orele 07.00-21.00, poliţiştii Biroului Rutier au desfăşurat activităţi în vederea prevenirii şi combaterii accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regulilor de circulaţie de către pietoni, mopedişti şi biciclişti.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au aplicat opt sancţiuni pietonilor care au traversat strada neregulamentar, iar alte 14 sancţiuni au fost aplicate altor participanţi la trafic care nu au respectat diverse prevederi privind circulaţia pe drumurile publice.
Alte 10 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii Secţiei 6 Sarasău. În cadrul unei activităţi desfăşurate în zona de competenţă, poliţiştii au oprit pentru control 24 de autovehicule şi au amendat şoferii care au călcat prea tare pedala de acceleraţie sau care s-au abătut de la respectarea altor norme rutiere.
Valoarea amenzilor aplicate a fost de peste 8.500 de lei.

Accident între Crăciuneşti şi Sighetu Marmaţiei

Tot miercuri, dar seara, în jurul orei 22.25, poliţia a fost sesizată că pe DN 18, pe raza localităţii Tisa, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
Verificările efectuate de poliţişti au relevat că un sighetean care se deplasa cu un autoturism dinspre Crăciuneşti spre Sighetu Marmaţiei, a pierdut controlul direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu un pod de pe partea dreaptă şi a fost apoi proiectat pe marginea drumului.
În urma impactului, un pasager de 41 de ani a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto, în vîrstă de 50 de ani, a refuzat testarea cu aparatul etilotest, dar a fost transportat la Spitalul din Sighetu Marmaţiei pentru a-i fi recoltate mostre de sînge în vederea stabilirii alcoolemiei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.