Procentul de promovabilitate la concursul pentru directorii şcolari în judeţul Maramureş a fost de 80,95%.
Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, Adriana Meşter, au putut susţine proba scrisă 233 de candidaţi. Din totalul acestora, au fost admişi 187 candidaţi, iar 33 au fost respinşi. Doi au absentat. În cazul a 11 candidaţi, lucrările sunt în curs de evaluare, pentru că nu au fost complete comisiile de examen, lipsind un membru. În cazul acestora, lucrarea va fi păstrată şi urmează a fi evaluată înainte de interviu. Rezultatele probei scrise nu pot fi contestate. De asemenea, rezultatele au fost afişate în 12 octombrie la Centrul special de examen de la Colegiul Naţional “Vasile Lucaciu”, acolo unde a fost susţinută şi proba scrisă. Cei care au promovat examenul, vor susţine alte două probe în perioada 15 octombrie-17 octombrie (CV şi un interviu).
Purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureş, Adriana Meşter a declarat: “Candidaţii au fost foarte bine pregătiţi, dovadă e procentul foarte bun obţinut la concurs. Sunt oameni care au confirmat. Cei care vor promova toate probele de concurs şi vor fi admişi, vor fi numiţi în funcţiile de director şi vor semna un contract de management pe 4 ani. În cazul conducătorilor de unităţi de învăţământ care nu s-au înscris la concurs, în locul lor vor fi numiţi alţi directori prin testare, până la organizarea unui alt concurs, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar”.


























