Înscrieri pentru Alină-te dor, alină

0
603

Festivalul Concurs Naţional de Folclor „Nicolae Sabău – Alină-te dor, alină”, ajuns la cea de-a 25-a ediţie se va desfăşura în perioada 22-23 octombrie. Concursul propriu-zis are loc sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 10, la Căminul Cultural „Nicolae Sabău” din comuna Cicîrlău. Gala Laureaţilor este programată pentru duminică, 23 octombrie, de la ora 10.
La concurs se pot înscrie solişti amatori, vocali şi instrumentişti din ţară şi din străinătate, interpreţi ai cântecului popular românesc şi al minorităţilor naţionale, cu vârsta între 16 şi 28 de ani. În competiţie pot intra şi interpreţii care au obţinut Premiul întâi la ediţiile anterioare ale festivalului. Aceştia concurează doar pentru Marele Premiu. Fişele de înscriere în concurs vor fi transmise prin poştă la adresa: Nicolae Sabău, comuna Cicîrlău nr. 321, cod poştal 437095, judeţul Maramureş sau prin fax la numărul 0262.481.002 – Primăria Cicîrlău. Concurenţii se vor prezenta în concurs cu două piese muzicale, una fără acompaniament (doină sau baladă) şi una cu acompaniament orchestral asigurat de organizator sau taraf propriu. În competiţie se poate interpreta suplimentar un cântec din repertoriul lui Nicolae Sabău, juriul acordând un premiu special de interpretare, „Nicolae Sabău”. De asemenea, concurenţii vor purta costume populare specifice zonei pe care o reprezintă sau zonei din care provin piesele interpretate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.