Dorinţa foştilor absolvenţi de a reînvia frumuseţea anilor de liceu face parte din tradiţia şcolii româneşti. Pentru tinerii de odinioară, vremea liceului a însemnat o perioadă liniştită, lipsită de griji, plină de vise, idealuri şi speranţe într-un viitor cît mai generos.
După un număr de ani, de la absolvire, şi trecuţi în cartea vieţii, întîlnirile cu foştii colegi şi profesori stîrnesc emoţii, nostalgii şi sentimente mai puţin obişnuite. Pe lîngă farmecul specific, aniversările fac bilanţul realizărilor concrete în plan profesional şi personal al obligaţiilor şi responsabilităţilor a capacităţii de a formula judecăţi de valoare. Altfel spus, adolescenţii de ieri văd lumea de azi prin ochii oamenilor ajunşi la cotele maturităţii depline. În contextul respectiv, la sfîrşitul săptămînii trecute a avut loc întîlnirea absolvenţilor clasei a XII-a G, promoţia 1996, profil filologie, una dintre cele mai performante generaţii din istoria liceului. Conform tradiţiei, înainte ca fosta dirigintă, doamna profesor Maria Ghiurco, să facă apelul nominal al elevilor, în memoria profesorilor dispăruţi s-a păstrat un moment de reculegere. La ora de dirigenţie, pe parcursul discuţiilor, Codruţa Naghy şi Anca Mandi, organizatoarele întîlnirii au dat citire unor mesaje emoţionante trimise de colegele absente de la eveniment. Spre bucuria profesorilor prezenţi, multe dintre fostele eleve au îmbrăţişat o carieră didactică în specialitatea profilului urmat în liceu. Altele, cu multă trudă şi nenumărate sacrificii au reuşit să-şi construiască o carieră didactică de succes în străinătate. Să predai limba franceză sau norvegiană într-o şcoală din ţara de adopţie nu este un lucru simplu şi la îndemîna oricărui profesor. Timp de cîteva ore s-au depănat amintiri şi rememorat întîmplări picante pe care doar timpul petrecut în liceu îl poate oferi. Din centrul atenţiei, acordată cu generozitate, nouă profesorilor, din partea foştilor absolvenţi, s-a detaşat doamna profesor Claudia Bilaşco, socotită a doua dirigintă şi mamă. Cu gîndul la o viitoare întîlnire, într-o atmosferă relaxată şi optimistă, poveştile pline de har şi voie bună au continuat la masa festivă organizată la un restaurant din apropierea liceului.
Prof. Vasile ILUŢ




























