Andreea GHIŢIU, fata cu voce de aur

0
433

La Alexandria, jud. Teleorman, s-a desfăşurat concursul de muzică populară ,,Pe deal la Teleormănel”. Juriul festivalului, după corecte aprecieri, a acordat MARELE PREMIU domnişoarei Andreea GHIŢIU din Tg. Lăpuş. Este elevă în  clasa a XII-a la Liceul teoretic „Petru Rareş” şi frecventează consecvent cursurile de canto popular la Şcoala populară „Liviu Borlan” din Baia Mare, în clasa prof. Ramona Darha. Are un repertoriu de doine, cîntece cu noduri („hori în grumaz”), balade şi cîntece populare din Lăpuş. Andreea are în palmares 15 premii naţionale de prestigiu în ultimii ani. Andreea a interpretat cîntecul cu noduri („horea în grumaz”) al lui Grigore Leşe: „Sus, la verdele din munţi / La iarba pînă-n gerunţi / Sînt tri lei păcurărei / Da, cu oile după ei”. Acest minunat cîntec cu noduri a fost urmat de cîntecul cu orchestră: ,,Ochilor le-am poruncit / Să-mi cate om de trăit / Şi ochii m-o ascultat, / Om să-mi placă mi-o cătat, / Numa eu m-am înşălat…”
La Drăgăneşti Olt, cu cîteva zile mai devreme, a avut loc a 41-a ediţie a concursului de doine şi balade. Şi acolo Andreea Ghiţiu a obţinut Marele Premiu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.