Lumea se schimbă iar fireasca întrebare care ne frămîntă este: ce mai rămîne din noi? Din noi maramureşenii. Am scris cu suficientă luciditate, cred eu, despre satul maramureşean şi ce mai este esenţial în el. Estetic, arhitectural, moral. Dacă privim peisajul satelor noastre, este adevărat, mare parte din ele s-au mutat la muzeu. Ori în amintire. Şi totuşi mai există ţîşniri ale trecutului identitar în actualitate. Ici şi colo, mai apare gardul de nuiele, acoperişul cu draniţe ori stîlpii de la case. Care se răsucesc de dor. Vezi casele de pe Uliţa Bisericii din Deseşti. În ultima vreme mare îndoială ni se strecoară în suflet din pricina folclorului maramureşean. Multă jelanie se ţese în jurul lui. Manelizarea ne-a sucit minţile. Propaganda globalizării îşi face de cap. Mai ales că ni se propune inepţia să renunţăm la trecut. Dar ce mai sîntem noi fără trecut?
Sîmbătă, 12 noiembrie am primit o lecţie de trezire la realitate. Conducerea Consiliului judeţean în parteneriat cu Asociaţia „Bogdan Dragoş” a Urmaşilor Nobilimii Maramureşene ne-a provocat la un pariu cu realitatea la Casa de Petreceri din Onceşti, pe Valea Izei. Asociaţia Urmaşilor Nobilimii Maramureşene şi-a luat menirea în serios. Preşedintele Asociaţiei este prof. univ. dr. Petru Dunca iar preşedinţii de onoare acad. Ionel Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române şi acad. Alexandru Surdu, vicepreşedinte al Academiei prezent la evenimentul de la Onceşti. Şi-a pus în program redeşteptarea spiritului românesc al tradiţiei pe meleagurile Maramureşului. Pusă sub cupola Academiei Române pe lîngă conferinţe şi alte manifestări adecvate, Asociaţia a trecut la sondarea realităţii. Ce a mai rămas din jocul şi cîntecul maramureşean? De aceea în Casa de Petreceri din Onceşti, pentru a marca Lăsatul Secului, a invitat formaţii de copii şi maturi din judeţul Maramureş. Dar şi din judeţul vecin Satu Mare.
De la început vă spun, cu toată rigoarea pe care o aplic folclorului maramureşean, mi-am schimbat multe dintre părerile pe care le-am vehiculat. A fost un regal de autentic, de forţă firească, de redeşteptare a valorii. Condiţia participării la acest eveniment a fost ca fiecare să poarte costum din zona pe care o reprezintă. Aşa au fost preşedintele Consiliului judeţean Gabriel Zetea, vicepreşedinţii Doru Ioan Dăncuş şi Lucian Morar. Le-a stat bine în hainele Maramureşului dar şi prin faptul că au îmbrăţişat şi organizat acest eveniment de excepţie. Pentru care le dau nota cea mai mare a preţuirii. Şi Horia Scubli, primarul din Sighetu Marmaţiei, cu un cojoc cu oglinzi, şi Gheorghe Mihai Bârlea, fost prefect şi senator de Maramureş şi fostul prefect Anton Rohian, şi fostul preşedinte al Consiliului judeţean Mircea Man. Şi doamne de la Consiliul judeţean. Şi alţi oameni politici care au stat în rînd cu lumea fără nici o stridenţă electorală. Asta mi-a plăcut. Au venit să vadă dar şi să prevadă ce vor putea face pentru Maramureşul interior. Dar forţa cea mare au dat-o oamenii satelor noastre. Nimic fals, nimic de conjunctură. Am avut imagini din pruncia mea cînd sărbătorile erau luminate de măreţia costumelor maramureşene. Repertoriul care mi-a fost dat să-l ascult făcea parte din patrimoniul nealterat al acestei zone. Cel mai mare cîştig al acestui eveniment a fost aducerea copiilor în marele spectacol. După ce au evoluat în numele satului lor i-am văzut jucînd alături de cei mari. Nu vor uita niciodată că au fost luaţi în seamă în acest context. Cum nu uit nici eu cînd la jocul din şura vecinului am fost împins să mă iniţiez. Nu-i loc să fac meritate aprecieri pentru fiecare sat. M-am dus cu gîndul la formaţiile din Ieud şi Budeşti cînd Daniela şi Petru Dunca au dat tonul perfecţiunii. Apoi cei din Berbeşti şi din Sîrbi. În această linie au fost sîmbătă seara pruncii din Ocna Şugatag, Vadu Izei, Giuleşti, Strîmtura, Şieu. Dar toţi pruncii au fost într-o autentică actualitate. Ieudul a venit cu cei care au fost copii în urmă cu patru decenii. Frumoasă idee. Nu uit nici prestaţia Ansamblului Folcloric Naţional „Transilvania”. Pentru mine a fost o confirmare a unei avuţii care stă pe la sate. Ieşirea în agora, în majestuoasa construcţie din lemn din Onceşti, cu o mie de locuri, mi-a întărit convingerea că nu este totul pierdut. În locul jelaniei să punem descoperirea realităţii care există. Şi de multe ori nu o luăm în seamă. La Onceşti, eu am primit cea mai elocventă lecţie despre realitatea satului maramureşean.
Se cuvin respectuoase mulţumiri acelor dascăli care au priceperea de a transmite celor tineri această avere a Maramureşului. Ea există, dar trebuie căutată. Cinste şi primarilor care pun preţ pe această formă de civilizaţie din satele pe care le conduc. Încă o dată apreciez viziunea sănătoasă a Academiei Române care patronează Asociaţia „Bogdan Dragoş” a Urmaşilor Nobilimii Maramureşene, Consiliului Judeţean pentru deschiderea spre acest patrimoniu viu. O faptă bună! La plecare domnul Matei Godja, primarul comunei Onceşti, pe umerii căruia a fost o parte din frumoasa povară, era un om mulţumit. A avut pentru ce. Cei care nu au fost la acest spectacol de anvergură nu au cum să perceapă dimensiunea interioară. Nu masa şi casa ne-au interesat mai întîi ci bucuria să văd ce a mai rămas din noi. Da, sîntem suficient de înzestraţi pentru a merge mai departe. Întorcîndu-mă acasă, undeva în noapte, împreună cu inventatorul Ştefan Marinca şi cu doamna Marta am căzut de acord că la Onceşti am primit necesara lecţie de încredere în valorile Maramureşului.