USR şi-a prezentat candidaţii pentru parlamentare

0
1504
Vlad Duruş - candidat Camera Deputaţilor, Dan Ivan - preşedinte USR Maramureş, candidat Senat şi Ana Ştef - candidat Camera Deputaţilor

Uniunea Salvaţi România şi-a prezentat săptămîna trecută candidaţii pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. Aflat la început de drum, partidul are deocamdată o singură organizaţie locală, în Baia Mare, şi filiala judeţeană, preşedinte fiind Dan Ivan, cel care ocupă locul întîi pe lista candidaţilor USR Maramureş la Senat. Dan Ivan are 38 de ani, este de profesie inginer, a înfiinţat în 2014 Asociaţia Ioana-Maria, cu scopul de a veni în sprijinul copiilor cu sindrom Down. Pe locul al doilea la Senat figurează Radu Trufan, în vîrstă de 39 de ani, administrator credite companii, iar pe locul al treilea, Gina Corui, în vârstă de 41 de ani, de profesie matematician. La Camera Deputaţilor, primul loc este ocupat de avocatul Vlad Duruş, în vîrstă de 26 de ani, urmat de Ana Ştef, de 32 de ani, director marketing, apoi urmează Andrei Pogăciaş, 36 de ani, istoric, Mihai Deac, 47 de ani, economist, Romeo Bran, subinginer (pensionar), în vîrstă de 58 de ani, apoi Valer Cardoş, inginer (pensionar), 74 de ani, David Birtaş, grafic designer, 26 de ani. Liderii USR mizează pe faptul că nici unul dintre candidaţii partidului la alegerile parlamentare nu a făcut politică. „USR a apărut din revolta oamenilor faţă de actuala clasă politică, din faptul că oamenii şi alegătorii nu mai sînt mulţumiţi şi nu se mai simt reprezentaţi de politicieni şi de partidele actuale, fiind minţiţi şi fiind sătui de risipa din banul public făcută de guvernele care s-au succedat din 1990 încoace. USR e o alternativă formată din oameni competenţi, care nu au mai activat politic pînă acum. Ne dorim să rezolvăm problemele actuale şi să dăm o direcţie de dezvoltare României, pe un termen cît mai lung. Cea mai bună cale de a rezolva problemele este limitarea corupţiei prin transparentizarea şi eficientizarea instituţiilor statului şi prin eficientizarea aparatului administrativ local şi central”, a punctat preşedintele USR Maramureş, Dan Ivan. Reprezentanţii USR mizează să obţină, la alegerile din 11 decembrie, în jur de 10% din voturile electoratului, procent care să le dea dreptul să îşi trimită din Maramureş în Parlament cel puţin un reprezentant. (c.t.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.