Trecerea şi vederea critică

0
331
Editorial Graiul Maramureşului

În urmă cu un an se săvîrşea din viaţă criticul riguros, jurnalistul de excepţie, omul ce îmblînzea ori provoca spiritele Augustin Cozmuţa. Timpul îndelung care ne-a apropiat mi-a dat posibilitatea să-i cunosc calităţile care ţineau balanţa lumii în care a trăit într-un fermecător echilibru. Cu o vreme în urmă, într-o seară de toamnă, am avut parte de o conversaţie lungă despre prieteni, cărţi şi alte idei care ne bucurau viaţa. Ori ne-o punea sub semnul incitantelor întrebări. Atunci l-am întrebat cum se raportează la punct? Augustin mi-a făcut o mărturisire profundă: a fi statornic într-un punct este crezul vieţii mele. Aşa mi-am explicat de ce parte din cărţile lui pleacă de la simplul şi miraculosul punct. Punct de trecere, punct de vedere ori punct critic. Dorea să descopere lumea literară şi jurnalistică tocmai prin trecerea şi vederea critică a realităţii. Parcă urma gîndul înţeleptului care ar fi spus: daţi-mi un punct de sprijin şi răstorn universul. Am discutat, ţin minte bine, ideea lui Nichita Stănescu care a construit un soclu pentru punct. Care socotea că punctul este tot ceea ce este pretutindeni iar lumea se poate sprijini numai pe concret iar din concret cel mai temeinic mister este piatra. Augustin credea ca marele poet că piramida ni se relevă ca un soclu solemn pentru statuia punctului. Se vede limpede că Augustin Cozmuţa avea o pasiune pentru arta de a gîndi. Care s-a răsfrînt în cărţile sale prin iscusinţa limbajului artistic. Mai credea prietenul nostru că ideea de frumos se sprijină pe un punct moral. Aşa se face că nu există un frumos gratuit.
Cînd scria despre expoziţia de pictură era cuprins de frigul culorilor. Cînd scria despre poezie înavuţea viziunea autorului cu vederea proprie a cuvintelor. Cu dorinţa limpede de a construi pe o parte a muntelui un versant propriu. De aceea comentariile lui Augustin Cozmuţa au darul ninsorii cînd nu te aştepţi să vină. Ştia să facă deosebirea dintre sabie şi bisturiu. Nu avea harul lovirii nodului gordian ci iscusinţa de a face un elogiu detaliului. Se pricepea de minune să deşurubeze frunza de pe ram nu să o rupă brusc şi dureros. Se întrupa în culoarea verde a copacului nu în crengile lui uscate. De aceea am crezut într-o semantică a emoţiei în scris la care Augustin Cozmuţa lucra cu priceperea artizanului. Avea vocaţia de a retrăi poezia despre care scria. Aici punctul lui critic era folosit tocmai pentru a stîrni un nou univers. Detecta tensiunea ideilor. Cunoştea îndestul despre lacrima lucrurilor dar şi de unde vine bucuria luminii. Pricepea cum se face descătuşarea unei opere: o pictură, o carte de poezie ori un roman. Mai ştia ceva: poezia unui autor poate stîrni sufletul bucuros al fiecăruia. A scris mult despre cărţile contemporanilor socotind că fiecare are dreptul de a visa la o piramidă. Oricine are dreptul de a alerga după pasărea paradisului. Dar el, criticul, este dator să ne arate că nu tot ce zboară are forma de pasăre. Nu şi-a construit un turn de fildeş ci s-a dăruit larg ideilor esenţiale. A fost un ziditor de reviste literare, de ziare şi cărţi. Prezenţa lui în orice împrejurare era dătătoare de sensuri. Îi plăcea munca dar şi iarba fermecată a gîndului sprinten. În urma lui nu a lăsat zgomot ci un rîu care mai curge cînd volburos cînd liniştit. Da, apele calme sînt adînci. A sondat lumea imaginarului dar şi a biograficului. Trecerea lui Augustin Cozmuţa prin această lume a provocat vederea critică. Adică frumoasa decantare a ideilor lăsate moştenire. Anul fără Augustin Cozmuţa rămîne unul trist cînd mă gîndesc la confratele meu. Dar ştiu că somnul cel lung nu respinge lumina lăsată pe pămînt. Ne este dor de tine, Augustin Cozmuţa!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.