Şi mie îmi pasă!

Parcă nu ne preocupă ce se întîmplă în ţara noastră. Vorba lui Tudor Gheorghe: mie îmi pasă! Analistul economic Ilie Şerbănescu a scris mult despre felul în care autorităţile române au vîndut ţara bucată cu bucată, ajungînd acum în mare parte proprietatea unor companii străine. Îmi aduc aminte de o scrisoare transmisă românilor mai anul trecut. Scrisoarea începea simplu şi adevărat: „Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile pînă cînd am ieşit la pensie. Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propăşirea socialismului şi 20 pentru dezvoltarea capitalismului şi a democraţiei de la care am sperat mult mai mult. Acum sînt la pensie. Să nu credeţi cumva că m-am pricopsit. Îmi petrec anii chivernisind banii de pensie în primul rînd pentru plata facturilor”. Mă regăsesc în acest portret numai că de aici, din Nord,  este mai greu să am la îndemînă date care, de obicei, stau după cortină. Ori nu ne pasă. Scotocind pe ici, pe colo am aflat că de cum deschidem gura şi vorbim la telefon banii noştri zboară spre zări străine. Dacă ne facem plinul la maşină sîntem integraţi în Europa şi cu maşina. Ştiţi de ce? Cablul TV şi internetul îl plătesc şi eu la RCS&RDS. Patronul este un domn Zoltan şi locuieşte în Budapesta. Dacă ajungem la un supermarket din nou dăm bani peste frontiere deoarece marfa este aproape toată din import. Zadarnic s-a dat o lege pentru găzduirea spre vînzare în marile complexe comerciale totul a rămas pe hîrtie. Chiar la aprozarul meu din colţ marfa vine de departe. Ieri am cumpărat prune din Macedonia şi mere din Italia. Sub marca tăcerii se pune prag produselor româneşti. Toată lumea consumă şi mai puţini produc la noi. Şi cei care mai au dorinţa de a se ocupa de pămînt nu prea sînt încurajaţi. Mai scrie Ilie Şerbănescu, pensionar, cetăţean român, fost doctor în economie, fost ministru: „Fără producţie autohtonă de bunuri, doar cu consum şi servicii, şi alea livrate de străini, vom pieri ca ţară şi ca neam în cîţiva ani de zile!”
Nu fac parte dintre cei care apleacă urechea la alarmişti, nu am pasiuni politice dar ceea ce ne-a spus cred că nu este departe de adevăr. Am mai prins din zbor o afirmaţie făcută de un redutabil economist: 70 la sută în România sînt firme străine şi doar 30 la sută româneşti. Cele româneşti plătesc la bugetul de stat mai mult decît cele străine. De aceea mie îmi pasă. Se spune pe la televizor că guvernul lui Cioloş a sprijinit firme străine nu pe cele româneşti. Adică mediul de afaceri românesc este uitat. Ce să înţeleagă românii? În ultima vreme fostul premier Victor Ponta mai dă multe afară din casă. Mă rog, spune doar acum, că e campanie electorală. Înclin să cred ce spune deoarece a fost un om politic de o statură înaltă. Zice el că nu sînt neapărat secrete presiunile Occidentului asupra României. Se referă la închiderea minelor de cărbune, povestea cu Oltchim, comasarea şcolilor, se vrea ca România să importe energie. Da, trăim vremea bătăliei pentru resurse. Apoi mai spune Ponta că dintre cele 50 de mari companii din România doar trei sînt româneşti. Ce-i de făcut? Ni se sugerează să nu fim supăraţi pe străini ci pe noi. Adică România să fie guvernată pentru români. Dacă privim la grupul ţărilor de la Vişegrad, nu ies din Uniunea Europeană dar se bat pentru ţările lor. Au dispărut din România, în ultimii 26 de ani, peste 1.200 de întreprinderi productive, fabrici, uzine, combinate, sisteme de irigaţii. Vedeţi şi ruinele ori amintirile industriei în Baia Mare. Zic cei care ştiu mai bine ca mine că nici cele două războaie mondiale, nici cutremurele nu au distrus atîtea obiective de rang. Cine-i de vină? Politica românească ne-a ruinat. Ştiu că lumea s-a schimbat. Dar nu pînă la prăbuşire. Nu s-a salvat ce putea fi reformat. Despre vînzarea terenurilor, despre cum Viena a devenit capitala economică a României cu alt prilej. De aceea şi mie îmi pasă de ţara asta. Mai ales ce lăsăm în urma noastră. Şi cui?