Joi, 1 Decembrie 2016, de Ziua Naţională a României, un grup numeros de maramureşeni, 54 la număr, a ţinut să sărbătorească evenimentul la 420 kilometri depărtare de ţară, în Slovacia. La Zvolen, unde îşi dorm somnul de veci peste 10.000 de militari români căzuţi în luptele pentru eliberarea Cehiei şi Slovaciei, lupte împotriva armatei hitleriste, care s-au dat în perioada 18 decembrie 1944 – 12 mai 1945, din timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
Manifestarea celor 54 de maramureşeni, ţinută în Cimitirul Central al Armatei Române din Zvolen, s-a derulat pe timpul a trei ore şi a însemnat intonarea Imnului de Stat al României, un ceremonial militar, o slujbă religioasă, depunerea de coroane de flori la impresionantul monument în jurul căruia îşi dorm somnul de veci eroii Armatei Române, evocări şi cuvîntări, prezentarea vieţii şi operei poetului-erou Ion Şiugariu, recitări de poezii la temă, cîntece patriotice interpretate de Ana Hosu şi Nicolae Sabău, precum şi de grupul de feciori ”Corindătorii” din Şişeşti, mîndru îmbrăcaţi în gube cu bdiţi, în mijlocul cărora a fost colonelul (r) Gavril Babiciu. Celor 54 de maramureşeni li s-au alăturat domnii general-locotenent (r) dr. Viorel Liviu Nemeş din Bucureşti şi col (r) Voicu Şichet din Satu Mare, redactorul şef al revistei ”Eroii Neamului”, care au şi cuvîntat. Din grup au făcut parte, de asemenea, militari şi poliţişti rezervişti, generalul de brigadă (r) Ion Pop, profesori de istorie şi geografie, ca şi doamna Carmena Felicia Băinţan şi Radu Botiş, din partea Ligii Scriitorilor, Filiala Maramureş. Slujba religioasă pentru odihna militarilor-eroi a fost oficiată de preotul militar Daniel Achim de la Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Maramureş. Pe timpul deplasării pe traseul Baia Mare-Zvolen, domnul ec. Cristian Mareş, redactorul şef al revistei ”Tactica şi strategia”, o revistă de istorie militară de circulaţie naţională, care apare la Baia Mare, a prezentat grupului date interesante despre istoria locurilor din Ungaria şi Slovacia, pe unde am trecut.
Manifestarea de la Zvolen a fost posibilă datorită implicării Filialei Maramureş a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, precum şi a filialelor Maramureş ale Asociaţiilor Naţionale a Cadrelor în Rezervă şi Retragere din Ministerul Apărării Naţionale şi din Ministerul Afacerilor Interne. Au sprijinit manifestarea şi Asociaţia Culturală ”Iza”, prin domnul Nistor Lihet, ca şi domnul Vasile Vlaşin din Moisei, care a asigurat transportul grupului.
Slovacia în cîteva cuvinte
În prezent, republică, are capitala la Bratislava. Ţara are cca 5 milioane de locuitori şi este membră a UE, NATO, a zonelor euro şi Schengen. Înregistrează una dintre cele mai mari creşteri economice dintre ţările UE. Popor slav, ai cărui strămoşi au migrat aici în secolele V-VI. A făcut parte din Imperiul Samo, prima organizare politică a slavilor. Ulterior, din Moravia Mare, Regatul Ungariei, Imperiul Habsburgic, Imperiul Austro-Ungar şi din Cehoslovacia. Între 1939-1945, a existat statul slovac, după care a intrat în Cehoslovacia. La 1 ianuarie 1993, în urma Divorţului de Catifea, Cehia şi Slovacia s-au separat, devenind state independente.
Zvolen. Cimitirul Central al Armatei Române
Capitală de district, Zvolen este un orăşel cu 42.000 de locuitori, situat pe rîul Hron, în Slovacia centrală, la sud-vestul Munţilor Tatra. Un centru istoric şi un castel medieval dau farmec oraşului. În Zvolen se află cel mai mare cimitir al Armatei Române situat în străinătate. Aici sînt înhumaţi 10.384 militari români căzuţi în război pentru eliberarea Cehiei şi Slovaciei, anterior, ei luptînd pentru eliberarea Transilvaniei şi Ungariei. Militari români-eroi mai sînt înhumaţi la Banska Bistrica (1.720), Nova Bana (15), Podkriva (57), Stara Tura (36) şi în alte localităţi (4.559).
În centrul Cimitirului Central al Armatei Române este un monument care sugerează un sanctuar voievodal românesc, de dimensiuni impresionante: aproape 50 de metri. Postamentul este placat cu marmură albă. O uriaşă coroană din frunze de laur săpată în piatră domină monumentul. Pe două laturi ale monumentului, săpat în marmură, este următorul text în limbile română şi slovacă: ”Glorie veşnică eroilor români căzuţi în luptele pentru eliberarea Republicii Cehoslovacia de sub jugul fascist, 1944-1945”. Alături este o troiţă românească ridicată de Asociaţia general George Pomuţ din Timişoara, în anul 1995. Ce-ar fi ca şi maramureşenii să ridice o troiţă, deoarece avem mulţi conjudeţeni înhumaţi aici? Nimeni nu a făcut o evidenţă a lor. În jurul monumentului sînt morminte individuale sau comune în care se odihnesc eroii Armatei Române căzuţi în luptele de la Banska Bistrica, Piestany, Brezno, Detvo, Buzica, pe piscurile munţilor Javorina, Tatra, pe Nitro sau pe Hron, de unde au fost adunaţi şi aşezaţi în acest cimitir, care a fost construit în anul 1958, iar în anul 1963 a fost declarat monument cultural.
Poetul-erou Ion Şiugariu, interzis de Ambasada României la Bratislava
Grupul de maramureşeni se deplasează la mormîntul poetului-erou Ion Şiugariu. Pe placa de mormînt scrie ”Soreanu I. Ioan”, numele de buletin al eroului. Maramureşenii aprind candele, depun şi aici o coroană de flori. Întunericul ne prinde în jurul mormîntului.
S-a născut la 6 iunie 1914, în Băiţa, Maramureş, ca fiu al Floarei şi al lui Ion Şugar, miner aurifer. A fost primul din cei şase copii ai familiei. Autorităţile vremii, în politica lor de maghiarizare a populaţiei româneşti, i-au eliberat abuziv certificatul de naştere pe numele de Şugar Janos. În iunie 1936, viitorul poet-erou şi-a schimbat numele în Ion Soreanu, pe bază de hotărîre judecătorească. La fel a procedat şi un frate al său. După liceu a urmat Şcoala de ofiţeri în rezervă de la Ploieşti, după care, în anul 1937, a devenit student la Facultatea de Litere şi Filozofie din cadrul Universităţii Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Mihail Ralea, Tudor Vianu, D. Caracostea ş.a. Publică articole în presa vremii, ca şi poezii în reviste literare. Volume de poezii: ”Incantaţii”, ”Trecere prin alba poartă”, ”Paradisul peregrinar” şi ”Ţara de foc”. S-a căsătorit, în anul 1943, cu Lucia Stroescu. A condus Asociaţia Studenţilor Refugiaţi din Ardealul ocupat de horthyşti.
Ca sublocotenent în Armata Română a participat la luptele pentru eliberarea Transilvaniei, Ungariei, Cehiei şi Slovaciei. La 1 februarie 1945, ora 11, se afla la podul de pe rîul Hron, la intrarea în localitatea Brezno. În toiul luptei cu fasciştii, asupra militarilor români s-a tras cu obuze. Sublocotenentul Ion Soreanu, mai cunoscut fiind după numele literar de Ion Şiugariu, a fost rănit de moarte. În drum spre punctul sanitar, moare la zece minute după ce a fost rănit. A fost înmormîntat în cimitirul satului Brezno, alături de un ofiţer şi şapte soldaţi, români şi ei, ucişi în aceeaşi explozie. Numerele 3/4 ale revistei ”Luceafãrul”, care apãrea la Sibiu, consemnau atunci: ”Cu moartea eroică a lui Ion Şiugariu, poezia românească pierde pe unul din poeţii născuţi, nu făcuţi”. În anul 1945, la puţin timp după moartea sublocotenentului-erou, Ion Soreanu (Şiugariu) este decorat post-mortem cu ordinul ”Coroana României” cu spade, în grad de cavaler şi cu panglică de Virtutea Militară. În anul 1958, osemintele poetului-erou sînt deshumate din cimitirul satului Brezno şi au fost reînhumate în Cimitirul Central al Armatei Române din Zvolen.
La moartea poetului, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Zaharia Stancu, a trimis familiei îndoliate o scrisoare oficială, în care a scris: ”înaltă preţuire faţă de jertfa poetului Ion Şiugariu, căzut eroic pe frontul antifascist”, mai arătînd că ”mama sa care a dat naştere şi a crescut un asemenea fiu, dăruit ţării pînă în ultima clipă de viaţă, împarte cu fiul-erou gloria şi recunoştinţa ce li se cuvin deopotrivă”.
La împlinirea a 55 de ani de la naşterea poetului-erou, în anul 1969, Floarea Şugar, adică mama poetului-erou, femeia de miner sărac, şi-a donat casa din Băiţa pentru ca aici să se facă muzeu, casă în care să se păstreze memoria fiului său. Ceea ce s-a şi făcut. Şcoala generală din sat îi poartă numele.
În anul 1968, la Bucureşti, au apărut ”Carnetele unui poet căzut în război”, lucrare îngrijită de Laurenţiu Fulga, iar la Baia Mare a apărut, în anul 1975, cartea ”Ion Şiugariu, un poet căzut în război”, autor, jurnalistul Ştefan Bellu.
Urmează ceva grav, halucinant, de necrezut! În anul 2015, autorităţile slovace au luat hotărîrea ca, în semn de omagiere a sublocotenentului-erou Ion Soreanu (Şiugariu), podul de peste rîul Hron, unde a murit alături de camarazii lui, să poarte pe viitor numele acestuia. În acest sens, au trimis o informare-invitaţie şi autorităţilor române, respectiv Ambasadei României din Bratislava. Stupoare: un neisprăvit din ambasadă trimite, cu ştirea ambasadorului, un răspuns incredibil: intenţia de a boteza podul în Sublocotenent Ion Soreanu (Şiugariu) este neinspirată, deoarece acesta ar fi fost fascist, ataşat mişcării legionare. Ceea ce nu a fost adevărat niciodată! Sublocotenentul erou Ion Soreanu (Şiugariu) a luptat pînă la sacrificiul suprem împotriva fasciştilor şi este făcut fascist în scrisoarea ambasadei. Autorităţile slovace au crezut că este vorba despre o neînţelegere şi au repetat informarea către Ambasada României la Bratislava. Acelaşi incompetent slujbaş de la ambasadă, despre care aflăm că şi acum este la post, a repetat răspunsul idiot. În această situaţie incredibilă, un poliţist din Zvolen a trimis o scrisoare emoţionantă Primăriei din Tăuţii Măgherăuş, în care evocă personalitatea sublocotenentului-erou Ion Soreanu (Şiugariu), elogiază faptul că şi-a dat viaţa pentru eliberarea Slovaciei şi cere autorităţilor române să îndrepte răul pe care l-au făcut şi să permită ca numele poetului-erou să fie dat podului unde a fost ucis. Statul român a rămas surdo-mut mai departe, interpretînd greşit, prosteşte şi laş Legea Wiesel. La 28 august 2015, Ministerul Afacerilor Externe a emis agenţiilor de presă un comunicat prin care se recunoaşte că s-a greşit în cazul sublocotenentului-erou Ion Soreanu (Şiugariu). Răul fusese făcut, n-a mai putut fi reparat. Vinovaţii sînt la posturi pe bani mulţi şi azi. Din nou, ca într-un blestem, nişte români au făcut rău de moarte românilor…
Am călătorit spre casele noastre prin întunericul nopţii. Eram toţi tăcuţi, purtam oarecum în suflete suferinţa militarilor români chinuiţi prin noroaiele tranşeelor îngheţate, sfîrtecaţi de gloanţe şi branduri. Batjocoriţi şi peste moarte, iată, după 70 de ani, de către nişte funcţionari incompetenţi. Avem în minţi un film al groazei şi neputinţei din care nu ştiu cum vom ieşi…
Alec PORTASE
(Fotografiile autorului)