Ultimele lucrări la Aeroportul Internaţional Baia Mare sunt cele de defrişare a câtorva hectare de pădure, aflate în preajma obiectivului. Autoritatea aeronautică a constatat că respectivii copaci, care se întind de-a lungul pistei, pun în pericol siguranţa traficului aerian, aşa că trebuie tăiaţi. Direcţia Silvică Maramureş s-a apucat de treabă, în urmă cu câteva săptămâni, însă terenul greu accesibil şi vremea potrivnică din ultimele zile a întârziat finalizarea defrişării.

Până în acest moment a mai rămas de eliberat circa o jumătate de hectar de teren din liziera pădurii: „Lucrările la pistă, platforma de îmbarcare – debarcare, căile de rulare, au fost finalizate. De asemenea, pe pistă au fost efectuate marcajele. Din păcate, din cauza vremii, dar şi a lipsei accesului la cele trei hectare de pădure, până în prezent încă nu s-au finalizat lucrările de defrişare. Chiar discutam cu reprezentanţii Direcţiei Silvice Maramureş şi ne spuneau că mai au de defrişat aproximativ 0,5 hectare de pădure şi că în maxim două săptămâni vor finaliza şi exploatarea acestei mase lemnoase. Noi nu am putut pune la dispoziţia constructorului, din cauza lipsei defrişării acestei păduri, întreg amplasamentul. Însă, la momentul în care terenul respectiv va fi eliberat de masa lemnoasă, atunci mai rămân doar lucrările de amenajare a terenului şi consolidarea sa, drumul perimetral şi montat gardul împrejmuitor, toate acestea durând maximum şapte zile”, ne-a declarat Dorin Buda, directorul Aeroportului Internaţional Baia Mare.
Echipamentul radar ILS va fi mutat cu 350 de metri
Deoarece pista de aterizare – decolare a fost prelungită cu peste 300 de metri, ajungând acum la 2.150 de metri, echipamentul radar trebuie repoziţionat. Aceste lucrări vor dura încă trei luni de zile: „Luna trecută au venit reprezentanţii firmei Tales, producătorul echipamentului ILS, pentru a vedea efectiv stadiul realizării investiţiei. Le-am predat proiectul tehnic. Calculele făcute de către proiectant au relevat faptul că echipamentul ILS ar trebui repoziţionat la o distanţă de aproximativ 350 de metri faţă de actualul amplasament. Eu sper ca cel târziu săptămâna viitoare să primim şi avizul pe proiectul tehnic din partea producătorului echipamentului, firma Tales, ca să-l putem preda la Autoritatea aeronautică şi să demarăm procedurile instrumentale de aterizare – decolare. Ca să se înţeleagă mai bine, aceste proceduri sunt practic acele aşa-zise autostrăzi prin aer pe care, orice avion care vrea să decoleze sau să aterizeze pe Aeroportul Internaţional Baia Mare, trebuie să le urmeze. Din fericire, autostrăzile acestea nu durează cât cele de pe pământ, însă termenul de realizare a lor se întinde pe circa două-trei luni. Vor trebui făcute apoi o serie de zboruri de calibrare după ce echipamentul ILS va fi repoziţionat, pentru că, prelungindu-se pista, sunt alte caracteristici funcţionale ale aeroportului. Pentru a veni în sprijinul ROMATSA noi am finalizat şi studiul de obstaculare, colectând informaţii despre toate posibilele obstacole pe o rază de 45 de kilometri din jurul aeroportului. Din păcate, de acum înainte depindem de ROMATSA şi de cei cu care ei au contract aceste servicii”, a mai spus directorul aeroportului.
Aerogara, cuprinsă în master-planul de transport

Aeroportul Internaţional Baia Mare este cuprins în planurile de transport aerian ca şi unul regional, datorită posibilităţilor de dezvoltare în cazul reabilitării: „Noi în master-planul de transport suntem cuprinşi ca şi aeroport regional, iar consultantul care a întocmit acest document ne-a recomandat ca după aeroporturile din Oradea şi Craiova, următorul aeroport care să intre la finanţare să fie aeroportul Baia Mare. De ce? Pentru că noi avem o posibilitate de a dezvolta şi componenta cargo. UAC a cumpărat 21 de hectare de teren aici lângă noi şi vor să facă transport pentru că deschid o nouă unitate de producţie la Tăuţi, astfel că au nevoie de transport aerian de tip cargo. De asemenea, noi avem un bazin de colectare a potenţialilor pasageri mult mai mare, de aproape 600.000 de locuitori, deci ca urmare sunt nişte criterii obiective pe care Uniunea Europeană le urmăreşte şi noi le îndeplinim”, a conchis Dorin Buda.