Ştefan Hruşcă, cel din colinde

0
509

Sincer vă mărturisesc că îmi este dor de Ştefan Hruşcă. Nu neapărat de cel care colindă acum prin ţară, dar în Maramureş nu a fost invitat, ci de colegul meu de la Liceul Pedagogic din Sighetu Marmaţiei. Unde de voie de nevoie a învăţat să mînuiască trei instrumente: vioara ca obiect de studiu şi contrabasul şi chitara la Şcoala Populară de Artă. Îmi aduc aminte ţîşnirea lui aproape miraculoasă, pe o scenă sigheteană unde, pentru el a fost ora consacrării interioare. Atunci Ştefan Hruşcă s-a descoperit pe sine. Apoi îmi este dor de acel timp, cînd învăţătorul Ştefan Hruşcă învăţa pruncii borşenilor, într-o casă închiriată pe un deal din preajma gării din Borşa. Preda la simultan. De neuitat au rămas serile de la Borşa cu Gheorghe Peter, Felix Săteanu, Grigore Cervenschi, George Bocşa şi alţi oameni de spirit de sub poalele Pietrosului. Apoi aventura cu Cenaclul „Flacăra”, desprinderea de cenaclu cu Vasile Şeicaru iar de un sfert de veac s-a stabilit în Toronto, Canada. Mă întorc la locul naşterii lui, la Ieud, satul maramureşean care l-a marcat definitiv. Locul binecuvîntat, l-a încărcat atît de mult spiritual încît rezervele nu se epuizează oriunde s-ar afla, prietenul nostru. Din ce în ce mai mult cred că Ştefan are ceva din misiunea magului vestitor, care ne dă de ştire în forma profundă a colindului maramureşean Naşterea cea Mare. El vine firesc ca o ninsoare necesară. Ne anunţă cum cerul şi curcubeul pot locui în sufletul nostru prin fascinaţia muzicii venită prin vreme. Întotdeauna am crezut că prin colind omul se purifică şi îşi deschide sufletul spre Dumnezeu.
De fiecare dată în ajunul Crăciunului trăim timpul cel sacru iar colinda aceea unică, din noaptea fără pereche ne face legătura cu Cerul. De aceea este necesar să ocrotim pe cel care aude cum mîndru-şi cîntă un cerb în codru. Ori vede cum acolo sus, sus pe lîngă lună stă pasărea raiului care zboară pe la ferestrele noastre în Seara de Crăciun. Ştefan a înţeles toate acestea şi încă ceva pe deasupra. Că la Ieud cerul este sprijinit pe turle de biserici, pe lumina sfîntă care se arată mai cu seamă acum creştinilor. În noaptea aceea de 8 decembrie, cînd a venit Ştefan pe lume la Ieud, a fost luat de lumină în braţe ca pe un trunchi de copac. În numele vechilor condori şi a lucirilor de  demult. De multe ori m-am gîndit că tare mi-ar fi plăcut să păzesc vămile prin care trece mătasea tăcerii din colind. Ştefan Hruşcă a devenit la rîndul lui un simbol al vechimii. De aceea el nu are destinul efemerului. Ca unul care am fost crescut în miracolul colindului maramureşean, cel profund şi metafizic, sfînt şi mîngîietor, mi l-am asumat pe Ştefan ca pe un colindător care nu a făcut niciodată rabat de la valoare. Cei care mai au comentarii şăgalnice îi sfătuiesc să le ţină pentru ei. Eu pun frunza de stejar în cartea sfîntă. Nu-mi displace să-mi aduc aminte că Preşedinţia României i-a conferit lui Ştefan Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler pentru contribuţiile deosebite în activitatea artistică şi culturală din ţara noastră, pentru promovarea civilizaţiei şi istoriei româneşti. Îmi este dor de Ştefan Hruşcă, cel din colinde. Că Sfîntă-i sara de Crăciun. În aceste zile el colinda prin ţară. În Maramureş nu a reuşit să ajungă. Tentativele au eşuat deoarece bunele intenţii au fost tardive. Oricum Ştefan rămîne Cetăţeanul Maramureşului care a dus fiorul curat al colindelor pînă departe. Prin el în ţara asta se colindă ca în Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.