Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai” Baia Mare în parteneriat cu Colegiul de Arte Baia Mare au organizat Concursul naţional de jurnalism şi fotografie „Privesc (prin) obiectiv”, în perioada noiembrie-decembrie 2016.
Au participat 70 de elevi de liceu din 20 de judeţe. Organizatorii au asigurat premii în bani, cărţi şi diplome. Coordonatorii concursului au fost: prof. Anca Popan şi prof. Daniela Boţ, profesoare de limba română la CN Gh. Şincai, respectiv la Colegiul de Arte.
La concurs au participat elevi din clasele IX-XII. Pentru Secţiunea I – jurnalism, participanţii au trimis un articol (reportaj, interviu, cronică, pamflet) sau 5 ştiri. La Secţiunea a II-a – fotografie, au trimis câte 5 fotografii. Pentru fiecare secţiune, s-au acordat: Premiul I – 100 lei, Premiul al II-lea – 75 lei, Premiul al III-lea – 50 lei şi 3 menţiuni constînd în cărţi. Partener: cotidianul Graiul Maramureşului.
Palmaresul concursului
Secţiunea I: Jurnalism
Premiul I LUGOJAN OANA – Liceul Teoretic William Shakespeare, Timişoara, jud. Timiş
Premiul II RUSU ELENA AMALIA – Liceul Teoretic Iulia Zamfirescu, Mioveni, jud. Argeş
Premiul III BARTHA MÁTÉ – Liceul Teoretic Carei, jud. Satu Mare
Menţiune I GHERMAN LAVINIA BIANCA – Colegiul Naţional Nicu Gane, Fălticeni, jud. Suceava
Menţiune II HÎPĂ VICTORIA – Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu, Timişoara, jud. Timiş
Menţiune III BĂNCILĂ ALINA – Colegiul Naţional Ion Neculce, Bucureşti.
Secţiunea a II-a: Fotografie
Premiul I MĂCELARU VLAD – Colegiul Naţional I.L. Caragiale, Ploieşti, jud. Prahova
Premiul II PRUNĂ CRISTIANA ANAMARIA – Colegiul Naţional Petru Rareş, Piatra Neamţ, jud. Neamţ
Premiul III COJOCARU ANDREEA – Colegiul Naţional Petru Rareş, Piatra Neamţ, jud. Neamţ
Menţiune I NAGY FERENC IVÁN – Liceul Teoretic Carei, jud. Satu Mare
Menţiune II MATEI LARISA ELENA – Colegiul Naţional Alexandru Odobescu, Piteşti, jud. Argeş
Menţiune III PAP CĂTĂLIN – Liceul Teoretic Carei, jud. Satu Mare.
Premiul I: BANATUL – “MICA UNIUNE EUROPEANĂ”
Lugojan Oana-Karina
Puţină lume cunoaşte că ambiţiosul proiect al unei Europe unite a fost realizat încă de acum câteva sute de ani, la confluenţa Europei centrale cu Europa estică, la confluenţa culturii occidentale cu cea balcanică, într-un mic ţinut numit Banat.
Exact acum trei sute de ani, în noiembrie 1716, Eugeniu de Savoya intră în Timişoara pe Poarta Varadinului în fruntea armatei imperiale, eliberând oraşul după aproape două sute de ani de stăpânire otomană. Din acel moment, Banatul a devenit o provincie cu statut special a Imperiului Habsburgic, un domeniu al Coroanei de la Viena. Au fost aduşi colonişti din cele mai variate zone ale imperiului (şvabi-germani din Bavaria, pemi-germani din Cehia, alsacieni, cehi, slovaci, croaţi, italieni, evrei, spanioli). S-a încurajat stabilirea populaţiei din cele mai diverse origini, alături de majoritatea română şi sârbă. Asistăm, totodată, la un aflux de maghiari din Ardeal, zonă cu administraţie şi sistem de organizare diferite. Tuturor etniilor existente aici, le-a fost acordat un statut egal, dreptul la educaţie şi la ascensiune socială pe baze meritocratice.
(…)
Valoarea fundamental umană a toleranţei etnice şi religioase a bănăţenilor a fost valorificată pe teritoriul Banatului sârbesc, alipit după 1918 la Serbia şi ulterior la Iugoslavia. In deceniul al nouălea al secolului trecut, în timp ce Iugoslavia era sfâşiată de conflicte etnice şi religioase în Bosnia, Croaţia, Kosovo, provincia Voivodina, componenta de pe timpuri a Banatului istoric a rămas cea mai liniştită zonă din fosta Iugoslavie, datorită genei istorice de toleranţă etnică şi religioasă.
Ca şi o concluzie a celor spuse, Banatul în general, şi Timisoara în special, reprezintă, în felul său, un model de convieţuire europeană la scară redusă, un model creat şi consolidat în timp, pornind de la un gen de experiment social iluminist al curţii habsburgice de la Viena.
O serie de istorici au numit Banatul în decursul ultimelor trei secole “Terra Nova”, “Pamantul Făgăduinţei”, ”Eldorado din pusta” şi “Mica Americă”.
(…)
Nu am scris rândurile acestea dintr-o mândrie specifică bănăţenilor, le-am scris convinsă fiind că acest ţinut poate fi unul dintre modelele de urmat pe care Europa secolului al XXI-lea încă le caută.
Premiul II: Poveşti din „infern”
Rusu Elena Amalia
Ne aflăm în interiorul Penitenciarului Jilava, într-o sală îngustă. În faţa mea, dincolo de geam, se află Olteanu Andrei, un tânăr de 23 de ani, închis pentru trafic de droguri. Suntem aici pentru a-i afla destinul care l-a adus în spatele gratiilor.
Reporterul: Andrei, care este povestea care se ascunde în spatele acestei condamnări?
Deţinutul: Aveam 16 ani şi eram pasionat de dreptate. Voiam să aplic pentru Facultatea de Drept şi să devin procuror. Principalul meu obiectiv era să combat traficul de droguri, dar, în mod ciudat, am devenit chiar eu victima. Învăţam mult şi îmi doream din tot sufletul să mă duc la Bucureşti, la Facultatea de Drept. (…) Am cunoscut un tip care se ocupa cu trafic de droguri şi, petrecând foarte mult timp cu el, am început să devin ca el, însă, eu strângeam tot pentru facultate. Vindeam droguri în interiorul ţării, neştiind că fac parte dintr-o amplă reţea care se ocupă atât cu traficul intern de droguri, cât şi cu cel extern. Aveam destui bani pentru a trăi bine 5 ani de zile. Eram hotărât să pun stop odată ce intram la facultate. Am susţinut examenul de bacalaureat şi am promovat cu media 9,23. Locul la fără taxă, dar şi la cămin era asigurat, bani aveam, visul devenea realitate. Am întrerupt relaţiile cu respectivul pe 14 iulie 2012, iar pe 15 august 2012 am fost audiat, condamnat şi arestat.
(…)
Reporterul: Câţi ani ai primit şi câţi mai ai de ispăşit?
Deţinutul: Am primit 4 ani şi mai am câteva luni. O altă glumă proastă a destinului este că voi fi eliberat când la Faculatea de Drept studenţii vor da examenul final. Totul a fost o glumă proastă. Mă trezeam în primul an şi speram că e un vis, deschideam ochii după care mă culcam iar 10 minute, sperând ca totul să fie un coşmar. În al doilea an, mă trezeam supărat, citeam şi învăţam legi. Colegii de celulă aveau impresia că am înnebunit. În al treilea an, mă trezeam liniştit, mă obişnuisem cu ideea că am o nouă locuinţă. Ultimul an a fost cel mai greu pentru că odată cu înaintarea în vârstă am realizat că toată viaţa mi-a fost distrusă şi că, oricât aş vrea, altceva decât un simplu vieţuitor nu pot fi. Nu mă pot numi om. Oamenii sunt cei care sunt capabili să gândească, eu nu am gândit.
Acesta a fost destinul unui copil, un copil care nu a vrut altceva decât să devină procuror, însă a fost condamnat, fix de idealul său, la 4 ani de „pocăinţă”, aşa cum numeşte el pedeapsa. Olteanu Andrei nu a absolvit Facultatea de Drept, cum şi-ar fi dorit, ci a devenit „absolvent” al Penitenciarului Jilava. Un copil inteligent care a fost orbit de bani şi care dintr-o dorinţă nobilă – aceea de a face rost de bani pentru a-şi urma studiile – şi-a distrus viitorul.
Premiul III: Oamenii de lângă mine
Bartha Máté
Dacă te întrebi cum ai putea promova oraşul tău, îţi vin în minte, desigur, domeniile în care oamenii excelează. Sport, cultură, economie etc. Dar oare o localitate e numai atât sau, rectific, e numai ce e evident, ce e strălucitor? Bineînţeles că nu. E, uneori, mai mult, mai altceva.
Oraşul meu se numeşte Carei şi aici se află Centrul de îngrijire şi asistenţă socială ”Alexandru”. Aparent nu e nimic spectaculos şi promovabil într-o casă de bătrâni, cum îi zicem de obicei. Dar, dacă ştii să observi şi să cauţi florile de sub mucegai, vei afla că există instituţii care adăpostesc oameni cu probleme şi care, renovate şi ajutate cu fonduri europene, capătă o altă imagine. Oamenii redevin oameni, iar societatea încetează să-i arunce sub covorul localităţii.
Poveştile noastre şi ale celorlalţi ne unesc, ne ajută să ne înţelegem şi să ne acceptăm. Am vorbit cu domnul Ştefan Heidenhoffer, care îşi duce existenţa acolo de ani întregi. Înainte lucra ca pictor, nici mai mult, nici mai puţin. Îşi trăia viaţa imaginând cu penelul alte lumi, iar zilele de om profan şi le trăia ca oricine altcineva. Până când, într-o iarnă, i-au îngheţat picioarele, din cauza unui accident, şi nu a mai putut lucra. Din familie, i-a mai rămas un frate şi cam atât.
Adult, a descoperit lumea, fetele distracţia, capcanele ei, se credea atotputernic, în ochii lui arăta ca un Elvis, deoarece avea părul negru şi aranjat cu multă pompă. Apoi a început să consume băuturi alcoolice, iar lucrurile au scăpat de sub control. Şi aşa a pierdut tot. Mai ales pe el însuşi.
Dacă putem vedea greşelile sau ciudăţeniile altor oameni şi nu-i discriminăm, oraşul în care locuim poate deveni un exemplu pentru întreaga societate. Din nimic, se poate construi un imperiu. Al toleranţei şi al înţelegerii, desigur.
