”Pentru cei vii şi pentru cei morţi să depunem mărturie” (E. Wiesel)

0
473

Muzeul Maramureşului din Sighetu Marmaţiei în colaborare cu municipalitatea şi Comunitatea Evreilor din Sighet au organizat Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului sub genericul: ”Pentru cei vii şi pentru cei morţi să depunem mărturie”.
Evenimentul a avut loc vineri, 27 ianuarie, la Casa Memorială Elie Wiesel –  Muzeu al Culturii şi Civilizaţiei Evreieşti din Maramureş.
Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este marcată pe 27 ianuarie amintind de anul 1945, când cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz – Birkenau a fost eliberat de armata sovietică.
Despre Elie Wiesel şi alţi supravieţuitori ai Holocaustului au vorbit: Gheorghe Todinca, directorul Muzeului Maramureşului, David Lieberman, preşedintele Comunităţii Evreieşti, care s-a referit la lagărul de la Kamenetz – Podolsk din Bucovina, unde au fost ucişi mii de evrei, inclusiv din Maramureş, muzeograful Alin Pralea, Adela Pop ş. a. Hari Markus a amintit că mama soacră Klara Markus, supravieţuitoare a Holocaustului a împlinit recent 103 ani, dar nu uită nicio clipă ororile prin care a trecut ea, familia ei şi milioane de evrei.
În cadrul întâlnirii a fost prezentat şi filmul documentar premiat cu OSCAR, despre viaţa Alicei Herz – o supravieţuitoare a Holocaustului, care a murit la vârsta de 110 ani. Cei prezenţi la eveniment, printre care s-au aflat şi mulţi elevi de la Liceul Pedagogic ”Regele Ferdinand” şi alte şcoli din oraş au vizitat Casa Memorială ”Elie Wiesel” şi expoziţia ”Evreii din Transilvania de Nord în timpul Holocaustului”.
Tot vineri, la Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei, prof. Gheorghe Todinca şi managerul Spiridon Pralea au evocat momentul eliberării din lagărul de la Auschwitz, din 27 ianuarie, 1945; Secţia de Teatru a Centrului Cultural a prezentat piesa de teatru JANKA de Oscar Speace, tradusă de Johnny Popescu, dramatizată şi regizată de Dorel Todea, inspirată din întâmplări reale, din viaţa trăită de familia unor evrei din Sighet. Au interpretat: Ioana Vraja, Alina Marina, Adela Neag, Denisa Vraja şi Dorel Todea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.