Ţigări, în valoare de peste 53.000 lei, descoperite în Vişeu de Jos

0
393

Poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, pe comunicaţii şi la frontiera verde, aproximativ 6.000 de pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 53.000 lei.
Luni, 30 ianuarie, un echipaj al poliţiei de frontieră din Vişeu de Sus a oprit pentru control, pe raza localităţii Vişeu de Jos, un autoturism marca Mazda, înmatriculat în Cehia, condus de Bogdan B., în vârstă de 20 ani. În autoturism se mai afla, în calitate de pasager, Daniel B., 20 de ani, ambii domiciliaţi în judeţul Maramureş.
În urma controlului, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că, autoturismul are un spaţiu special amenajat (pod dublu), în care se aflau ascunse mai multe pachete cu ţigări, motiv pentru care maşina şi cele două persoane au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. Astfel, în locul special amenajat au fost descoperite 490 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 4.400 lei.
În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării. De asemenea, autoturismul folosit la activitatea infracţională a fost indisponibilizat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
Un alt echipaj al poliţiei de frontieră din Valea Vişeului a descoperit, în beciul unui imobil nelocuit, de pe raza localităţii Petrova, mai multe colete, ce conţineau 5.470 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 49.200 lei.

Urmărit general depistat la Petea

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat şi predat autorităţilor un cetăţean ro­mân, urmărit general, căutat de autorităţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Marţi, 31 ianuarie, în jurul orei 22, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra din ţară Ioan D., în vârstă de 42 de ani, din Satu Mare.
În urma verificărilor efectuate pentru intrarea în România, poliţiştii de frontieră au constatat că, bărbatul figurează ca fiind urmărit general. Pe numele acestuia, Judecătoria Satu Mare a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Sătmăreanul a fost condamnat la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Persoana în cauză a fost predată de către poliţiştii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.