AS Independenţa Baia Mare a reînceput pregătirea

0
504

După o binemeritată vacanţă, echipa băimăreană AS Independenţa, ce activează în superliga feminină de fotbal, a reînceput pregătirea pentru returul campionatului, obiectivul fiind evitarea retrogradării. La mijlocul sezonului, gruparea antrenată de Alexandra Marian şi Florica Codrea ocupă locul 10, ultimul, avînd de recuperat două puncte faţă de primul loc care rămîne în primul eşalon.
Datorită situaţiei financiare precare, conducerea administrativă, împreună cu cea tehnică, au decis ca toată pregătirea de iarnă să fie efectuată pe plan local. Băimărencele fac antrenamente în sala de forţă, afară, unde se lucrează la partea fizică, şi pe terenul sintetic, cu şedinţe tehnico-tactice. Cuplul tehnic al AS Independenţa au la dispoziţie un lot de aproximativ 30 de jucătoare, între acestea fiind incluse şi cele de la echipa secundă a clubului sau de la grupele de junioare. Faţă de lotul cu care echipa noastră a încheiat prima parte a campionatului, trei dintre componente au decis să renunţe la cariera sportivă, Raluca Pteanc, Ana Mateşan şi Crina Câmpan au ales să se dedice carierei  profesionale. Marcel Popa, preşedintele clubului, ne-a mai informat că este posibil ca încă o jucătoare să plece din curtea AS Independenţa. Portarul Georgiana Dârle, jucătoare împrumutată de campioana Olimpia Cluj pînă în vară la gruparea băimăreană, există să fie rechemată la echipa de care aparţine, clujencele transferîndu-şi unul dintre portari în campionatul Elveţiei.
Primul amical al acestei perioade perfectat se va disputa luni, 6 februarie, de la ora 14, pe terenul Colegiului „Aurel Vlaicu” (fostul liceu nr. 2). AS Independenţa va evolua împotriva echipei de liga secundă Juniorul Satu Mare. De asemenea, formaţia din superligă îşi mai propune să dispute returul cu sătmărencele, un amical cu Venus Maramureş, dar şi un joc, la Cluj, pe sintetic, cu Vasas Femina Odorhei. Între aceste jocuri de verificare este planificată şi vizita medicală, programată pentru 20 şi 21 februarie.
Preşedintele Marcel Popa ne-a mai adus la cunoştinţă că pe 10 februarie, la Odorheiu Secuiesc, se va desfăşura Adunarea Generală a fotbalului feminin, băimăreanul fiind membru în Comisia Centrală a FRF. Totodată, FRF organizează tot la Odorheiu Secuiesc, în perioada 17-19 februarie, un turneu de futsal la categoria Under 17, turneu în urma căruia vor fi selectate jucătoarele ce vor compune naţionala României la această categorie de vîrstă. De la AS Independenţa Baia Mare vor merge la acest turneu şase jucătoare.
AS Independenţa Baia Mare are primul meci oficial pe 5 martie, în prima etapă a returului urmînd să joace pe teren propriu cu CSŞ Târgovişte, ocupanta locului şase.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.