Mai nou trăim în ţara în care aniversările devin comemorări, după un demnitar actual iar comemorările sînt aproape trecute cu vederea. Şi dacă se fac sînt pîndite de clişeul repeziciunii, al mîntuielii. Cine îşi aduce aminte că în urmă cu 64 de ani se stingea din viaţă la Sighetu Marmaţiei cel ce a fost Iuliu Maniu! Cine a fost Iuliu Maniu? Pentru cei care nu ştiu dar şi pentru cei care apreciază rememorarea voi schiţa un crochiu al marelui om politic şi preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc. A fost unul din stîlpii Marii Uniri, a contribuit într-un mod esenţial la crearea statului român modern. Fost ministru al României fost preşedinte al Partidului Naţional Român din Transilvania, fost membru în Parlamentele din Budapesta şi Bucureşti, fost şef al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, avocat al Mitropoliei greco-catolice din Blaj, nobil din Bădăcin şi lider al Opoziţiei democrate şi-a sfîrşit viaţa în chinuri în sinistra închisoare din Sighet. Alături de oameni politici care au făurit România Mare, marele om politic şi-a aflat sfîrşitul la margine de ţară. În perioada în care am fost elev la Sighet circulau vagi informaţii despre sinistra închisoare politică. Profesorul de matematică Grigore Balea mi-a încredinţat cîteva mărturii cutremurătoare. Care, evident, nu erau de povestit ci de ţinut minte. În studenţie am avut şansa ca la Uniunea Scriitorilor din Bucureşti, la Doamna Candrea, să-l cunosc pe N. Carandine fostul redactor-şef al ziarului PNŢ “Dreptatea” care în ceasul morţii lui Maniu, gardienii i-au permis să îl ajute. Mi-a spus şi episodul cu batista cu care i-a şters fruntea marelui bărbat în ceasurile de răscruce pe care a păstrat-o ca pe un obiect de preţ al memoriei. Batista a fost înrămată şi acum este proprietatea Raţiu Family Fundation şi poate fi văzută la sediul Centrului creat de familia Raţiu la Londra. Domnul Carandino, aflînd că am legături puternice cu Sighetu Marmaţiei mi-a relatat, din perspectiva sa, noaptea decesului: “Maniu a fost ridicat din celulă, în cel mai strict secret, dar vestea se răspîndise ca fulgerul în toată închisoarea. Noaptea am auzit căruţa poposită în curtea închisorii, uruiala roţilor, nechezatul cailor, zgomotul uşor ferecat al şleaurilor. Apoi toate s-au liniştit. Maniu pleca spre groapa comună şi spre gloria eternă”. În vremea tinereţii mele din Marmaţia am cunoscut un personaj pitoresc care în momentele de sinceritate de la cramă ne spunea că a fost martor la moartea lui Iuliu Maniu, omul fiind un funcţionar important al închisorii. Ne vorbea de o noapte ploioasă (alţii evocau o noapte friguroasă) iar el mergea în urma căruţei iar trupul lui Maniu a fost îngropat undeva într-un mal al rîului Tisa. Ulterior s-a susţinut ideea că omul cu povestea avea darul fanteziei iar întîmplarea a fost trăită nu de el ci de alţii. Nu degeaba era şeful filmului din centrul oraşului. Mai multe ştia un om cu mustăcioară care a fost chiar şeful închisorii iar eu îl vedeam pe strada principală din oraş, păstorind un mic poligon de tir. Memorialul din Sighet şi-a concentrat atenţia asupra morţii lui Iuliu Maniu. S-a ajuns la părerea că o groapă comună ar fi locul de odihnă veşnică al marelui bărbat. La noapte se împlinesc 62 de ani de la moartea lui Maniu. M-am înviorat citind recent o carte masivă scrisă de Corneliu Coposu (jurnalist la Cluj 1935-1938) unde am citit un portret convingător. Pentru ca să-l cunoşti pe Maniu, trebuie neapărat să-i asculţi un discurs politic: unul dintre acelea, care împlîntă aripile gîndurilor lui. Grija lui de căpetenie, cînd vorbeşte, este să facă loc adevărului. Logica argumentaţiei străine şi claritatea luminoasă a expunerii îi netezesc cărarea scria Seniorul. Adversarii lui au fost figuri consacrate demnităţii: contele Tiszo, Brătianu Ionel, N. Iorga, O. Goga, Vasile Goldiş i-a biruit. A fost numit Sfinxul de la Bădăcin. Unde casa natală a lui Maniu aşteaptă împlinirea.
