Lumea românească este întoarsă pe dos, căci o bună parte dintre politicienii ţării se opun ideilor de schimbare, într-o atitudine conservatoare născută din teamă şi negativitate. Vorbim despre supra-aglomeraţia din închisori, de condiţiile inumane de detenţie, Bruxelles-ul ne somează să rezolvăm problema urgent, dar statul ezită să elibereze condiţionat o parte dintre deţinuţi. Ar trebui să o facă mai repede!
Ne temem că pleava ne va intra în ochi, dar oare dacă am avea un frate în închisoare nu am dori să-l vedem liber?! O fi adevărat că mulţi deţinuţi nu sînt oameni responsabili, dar dacă jumătate dintre ei vor fi reabilitaţi atunci cîştigul pentru societate va fi mare. Regimul de penitenciar cu 10-20 de oameni închişi într-o cameră este inuman, cea mai grea pedeapsă fiind aceea să nu ai linişte, intimitate, să nu poţi fi tu însuţi. Mai uşor suportă deţinutul singurătatea decît mulţimea celor care îl şicanează la tot pasul, fiind agresat şi de nevoie devenind el însuşi agresor mai mare în lupta pentru propria viaţă.
Să analizăm şi felul cum sînt trataţi deţinuţii de către şeful închisorii şi de către gardieni. Ne aducem aminte de cartea „Confesiunile unui gardian” de Ioan Chertiţie, best seller în anii ’90, vîndută de atunci în 50.000 de exemplare. Este nevoie de interacţiune umanistă între deţinuţi şi agenţii de penitenciar. Dacă nu îi respectăm pe cei închişi şi nu le dovedim că avem încredere în ei, după eliberare se vor înrăi şi ne vor face viaţa amară. Trebuie să îi ajutăm să se descopere ca oameni responsabili pentru propria lor viaţă şi apoi vor fi atenţi şi cu cei din jurul lor. Dacă deţinuţii sînt agresaţi de ceilalţi deţinuţi sau de gardieni, odată ieşiţi afară îi vor agresa şi ei pe cei mai slabi din jur. Dacă îi tratăm corect, vor fi şi ei corecţi cu cei din jur.
Singura cale de a schimba în bine un om, fie el şi deţinut, este să îl încurajezi că are resurse interioare suficiente ca să devină mai bun. Dacă îl critici mereu şi îi spui zi de zi că este ne-bun, infractor, atunci sigur va eşua. Reveniţi în societate, deţinuţii trebuie susţinuţi concret de cineva cu faţă umană, pentru a nu ajunge să fie nevoiţi să facă alte şi alte ilegalităţi. Oamenii nu comit infracţiunile din plictis, ci au un context favorabil şi societatea noastră pe alocuri degradată îi împinge la asta.
Dar mai există un motiv. Sistemul de justiţie produce şi erori, pe care aproape că am putea să le înţelegem atunci cînd sînt neintenţionate, pe care le face sistemul penal, poliţienesc, judiciar, judecătoresc, penitenciar. Dar sistemul produce abuzuri, greşeli făcute cu intenţie de către salariaţii din sistemul de justiţie. Oricare cetăţean poate să fie victimă, drepturile sale fundamentale fiind călcate cu bocancul, iar omul va deveni un lest cinic pentru societate. (Un fost politician din Baia Mari, achitat după ce a fost acuzat de corupţie şi arestat vreme lungă, ne-a mărturisit că achitarea nu i-a adus viaţa normală de dinainte, deoarece banii primiţi ca despăgubire nu mai pot acoperi stresul şi bolile acumulate în închisoare.)
Opinia publică trebuie sensibilizată că se petrec abuzuri. Că procurorii culeg probe în forţă, că se petrec fapte de violare a drepturilor fundamentale. Justiţia ajunge să-i nedreptăţească pe oamenii nevinovaţi, să-i discrimineze, să nu-i deosebească de vinovaţi, să confunde valorile sociale pe care ne bazăm. Folosind iraţional şi în exces principiul egalităţii în faţa legii, nu avem dreptul să condamnăm inocenţi la închisoare. Sîntem în stare să pricepem că pot să apară erori generate de conjuncturi neclare, de martori mincinoşi, de acte contrafăcute, de probe falsificate, dar justiţia reală înseamnă altceva decît represiunea. Sistemul presupune măsură şi prudenţă, trebuie să fie conştient de acţiunile sale, să aibă vederea interioară, să nu poarte mască. Judecătorii care greşesc trebuie să fie scoşi din sistem.
Societatea noastră nu are milă, încă nu cîntăreşte faptele după merit, dă cu piatra nu cu pana, nu deosebeşte valorile, nu distribuie dreptatea cu imparţialitate… Se produc grave violări ale drepturilor fundamentale ale oamenilor. Cu această logică sucită (să fim aspri, nu mai degrabă drepţi), ne îndepărtăm de ceea ce dorim să fim. Să-i eliberăm pe deţinuţi, să nu le transformăm viaţa în coşmar!
