Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat că a lansat în circulaţie noua bancnotă de 50 de euro, a patra din seria Europa.
Potrivit BCE, noua cupiură face un pas înainte în ceea ce priveşte elementele de siguranţă, care includ o fereastră-portret lîngă marginea de sus a hologramei.
Fereastra redă portretul Europei, vizibil pe ambele feţe ale bancnotei.
Acelaşi portret apare şi în filigran, alături de un număr de culoarea verde-smarald, care, cînd bancnota este înclinată, îşi schimbă culoarea în albastru-închis şi generează un efect luminos care se deplasează în sus şi în jos.
De asemenea, bancnota are şi elemente în relief pentru persoanele cu dificultăţi de vedere.
Banconta de 50 de euro este cea mai utilizată dintre toate denominările, reprezentînd 46% dintre toate bancnotele euro.
Bancnotele din primele serii vor rămîne în circulaţie alături de cele noi, primele urmînd să fie retrase treptat.
Noile bancnote de 100 şi 200 de euro vor fi emise la începutul anului 2019.































