De la primirea triumfală, la Răstignire

0
306

Duminică, 9 aprilie 2017, ziua marelui praznic împărătesc al Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Episcopală “Sfânta Treime”din Baia Mare, înconjurat de un frumos sobor alcătuit din preoţii slujitori ai sfântului locaş, în frunte cu Arhim. Dr. Casian Filip, eclesiarhul acestui loc de închinare şi rugăciune.

Hirotonire

În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Ioan Radu Timiş, care va fi sfinţit întru preot pe seama Parohiei Viile Apei, ca urmare a câştigării concursului organizat de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. El este absolvent al Facultăţii de Teologie.
Între multele mii de credincioşi prezenţi ieri la Sfânta Liturghie s-a aflat şi primarul ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei, dirijat de prof. Alina Ureche.

De la primirea triumfală a Mântuitorului, la Răstignire

Cuvântul de învăţătură rostit de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a referit la cele petrecute din sâmbăta învierii lui Lazăr din morţi şi până la Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, pe mânzul asinei, ca să se împlinească proorocia. I s-a făcut o primire triumfală, cu ramuri de finic în mâini, ca la împăraţi, de către marea mulţime de oameni veniţi să-L vadă în urma minunii învierii lui Lazăr din morţi, la patru zile după ce acesta fusese pus în mormânt.
„Mulţimea care Îl însoţea i-a făcut o primire entuziastă, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Mântuitorul nu era nici fericit, nici nu tresălta de bucurie, nici nu pactiza cu mulţimea. Tăcerea Mântuitorului şi smerenia Lui călare pe asin erau, însă, imperiale, erau divine. Era tăcerea lui Dumnezeu care spune totul. Care vorbeşte totul pentru cei ce vor să înţeleagă. Sunt persoane care vorbesc mai mult atunci când tac, decât alţii care fac gălăgie şi larmă în jurul lor şi nu spun nimic. Mântuitorul vorbea tăcând, deşi când a trebuit să ia atitudine, a făcut-o.”
Numai că Iisus Hristos nu era împăratul lumesc pe care îl aşteptau locuitorii Ierusalimului ca să-i scape de robia romană, aspect pe care nu îl înţelegeau nici chiar apostolii Săi.
„Ucenicii, entuziaşti şi ei, văzând mulţimea, se pre­găteau pentru încoronarea Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, ca rege şi urmaş al lui David, dar ei nu înţelegeau, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Poporul era în aşteptare şi voia o izbăvire. Chiar dacă foloseau cuvinte profetice – «Osana, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului», «Osana, împăratul lui Israil», «Osana, fiul lui Dav­id», – şi-L primeau cu osanale, biruitor, semnificând, de fapt, biruinţa Mântuitorului asupra iadului şi a morţii, poporul se aştepta că Mântuitorul, odată intrat în Ierusalim, va fi proclamat rege, va alunga opresorul şi asupritorul roman, conducătorii imperiului şi-i va elibera pe ei şi-i va face stăpâni peste toate neamurile pământului. Poporul vroia să se elibereze de cezarul de la Roma şi, în acelaşi timp, vroiau să fie el stăpân peste nea­murile pământului, împreună cu Dumnezeu, împreună cu Hristos.” Însă, „Mântuitorul ştia tot ce se va petrece, că această mulţime va fi deturnată, a completat P.S. Iustin. Şi că elitele vor reuşi să facă diversiunea în Săptămâna Patimilor, încât de la entuziasmul acesta cu care a fost primit pentru învierea lui Lazăr, pentru faptul că poporul Îl urma şi-L iubea, elitele vor reuşi să deturneze  manifestarea în una ostilă şi de condamnare a Mântuitorului la moarte”.
Pentru Mântuitor începe Săptămâna Patimilor, cu condamnarea la moarte, Răstignirea şi Învierea din morţi.
„Să ne pregătim cu ramuri de salcie, cu stâlpări, cu ramuri verzi, să-L întâmpinăm pe Hristos, arătând că viaţa noastră nu-i uscată, că fiinţa noastră este vie, că încă suntem vii şi n-am murit interior şi duhovniceşte şi că tot ce este dar de la Dumnezeu se întoarce sfinţit şi înmulţit”, a mai spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Înconjurarea Catedralei şi binecuvântarea ramurilor de salcie

După încheierea Sfintei Liturghii, credincioşii au făcut o scurtă procesiune în jurul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, simbolizând drumul parcurs de Iisus Mântuitorul spre Ierusalim, după care Preasfinţitul Părinte Iustin a binecuvântat ramurile de salcie cu care, în mâini, credincioşii s-au îndreptat spre casă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.