Festivalul naţional de satiră şi umor ZÂMBETE ÎN PRIER

0
1258

• EDIŢIA A XV-A, 28-29 aprilie 2017 • VIŞEU DE SUS •

PREMII LA SECŢIUNEA EPIGRAMĂ
PREMIUL I: VASILE VAJOGA – Iaşi

TEMA 1: „Era vai de mine, acum e vai de noi”
• Refugiaţi…
În mediul diplomatic sar scântei,
Deoarece trăim din plin sincopa
Că i-am primit de unde-i vai de ei,
Încât acum e vai de Europa!…

TEMA 2: „Cioc”
• Interlopul şi descinderea „DIICOT”
Cioc-cioc la uşă, câteva somaţii
Şi-n pat un tip stresat, cu faţa acră,
S-a liniştit subit văzând „mascaţii”,
Iniţial crezând că-i mama soacră!

PREMIUL II: NICOLAE BUNDURI – Braşov     

TEMA 1: „Era vai de mine, acum e vai de noi”
• Rugă
Cu soaţa duc o viaţă grea
Că-i vai de noi şi spun, în fine:
PreaSfinte, fă te rog, ceva…
Să fie iarăşi… vai de mine!

TEMA 2: „Cioc”
• Într-o zonă rezidenţială
La o vilă fistichie
(Un palat sfidând natura)
Se cânta o melodie:
„Cioc, cioc, cioc… Procuratura!

PREMIUL III: GHEORGHE ŞCHIOP – Porumbacu de Jos

TEMA 1: „Era vai de mine, acum e vai de noi”
• Consolare
Mă văicăream, bătrân burlac,
Că-s trist şi singur, că-s sărac;
M-am însurat şi nu regret –
Măcar mă vaiet în duet.

TEMA 2: „Cioc”
• Inconştienţă
Dând bir iubirii cu păcat,
Ne-am fript jucându-ne cu focul,
Când juni şi proşti am ignorat
Că poate-şi bagă barza ciocul.

MENŢIUNE: NICHI URSEI – Râmnicu Vâlcea

TEMA 1: „Era vai de mine, acum e vai de noi”
• De ce numai eu?
Pe drumul vieţii cel banal
Cu sărăcie şi morminte,
Eu fac un pas în lateral
Ca s-o ia şeful înainte!
TEMA 2: „Cioc”
• Realitate românească
Într-o lume de nimic,
Vede omul, cu mirare,
Cum îi strigă: „ciocul mic!”
Toţi acei cu gura mare.

PREMII LA SECŢIUNEA: PARODIE

POEZIE PARODIATĂ
SPRE PRIMĂVARĂ
de Şt. O Iosif
Vor înflori curând
Pe coastă merii,
Şi va suna curând
Ceasu-nvierii.

Schimba-va bruma grea
În strop de rouă,
Ca să răsfrângă-n ea
O lume nouă:

Un cer aşa senin
Cum nu mai fuse –
Uita-vei orice chi
Din zile-apuse…

– Un flutur dă ocol
Cătând o floare,
Dar bate-aşa domol
Din aripi… moare…

De ce te prind fiori?
Ce gând te paşte?
– Vezi tu, e trist să mori
Când tot renaşte !…
PREMIUL I:
GRIGORE CHITUL – Bistriţa

SPRE PRIMA
CONDAMNARE
Vor părăsi pe rând
În pripă scena
Mulţi hoţi ce-aud sunând
La porţi sirena.

Schimba-vor traiul bun,
Piscina nouă,
Cu apă şi săpun
Atunci când plouă,

Căci n-o să poţi vedea,
Din vremi uitate,
Nici conştiinţe-aşa
De vinovate…

I-acuză vehement
O procuroare,
Nu-i bate, evident,
Dar tot îi doare…

– De ce suspini mereu?
De ce ţi-e teamă?
– Vezi tu, să tac mi-e greu,
Când tot mă cheamă!…

Premiul II:
MIHAI HAIVAS – Iaşi

Spre primăvara…
României
N-or mai sosi nicicând
La noi minerii,
Dar am mereu în gând
A lor mizerii.

Schimbată- ţara mea
Şi spun azi vouă:
Nu mai plecaţi din ea
Rupând-o-n două!

N-avem duşman vecin,
Nici trupe ruse,
Ci doar puţin venin
În certuri duse.

Când voi plecaţi în stol
Spre bunăstare,
Plătind un greu obol,
Pe noi ne doare.

Dragi fete şi feciori
Venind de Paşte,
De ţară iubitor…
Ea va renaşte.

Premiul III:
IOAN MARINESCU-PUIU – Cluj-Napoca

Setea
Va răsuna curând
Glasul muierii
Cremându-ne pe rând
În ceasul serii.

Să stingem setea grea
C-o sticlă, două,
Şi vă va rămânea
Puţin şi vouă.

Un trai aşa senin
Iar ne seduse.
Cu un pahar de vin
Setea se duse.

Un om ce dă ocol
La cârciumioare
Cu mersul lui domol
De sete… moare.

Nu mă mai trec fiori,
Voi recunoaşte,
De sete poţi să mori
Din an în Paşte.

Menţiune:
MIRELA GRIGORE – Buzău

Spre fericire
Voi divorţa curând,
Nu-i raritate
Va mirosi curând
A libertate.

Schimba-voi hoaşca mea
Cu-o jună brună
Că se răsfrânge-n ea
O lume bună:

Un chip aşa senin
Cum nu găseşti,
Facee amor divin
De-nnebuneşti…

Noi boli îmi dau ocol
Cătându-mi anii,
Iar bruna-n pas domol
Îmi toacă…banii…

Şi-acum mă prind fiori?
Mă simt sfârşit!
– Vezi tu, e trist să mori…
Da-s fericit!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.