Despre o frumuseţe necesară

0
239

Preţuiesc întîlnirile literare deoarece abordează cu luciditate starea limbii române. Cum a fost şi recenta manifestare de la Arad. Mă simt stingher într-o lume care nu găseşte cadenţa exprimării, folosirii şi apărării limbii materne corecte cum fac şi alte popoare. Se practică cu voluptate constatarea şi nu se caută capătul de fir de unde s-ar putea face ghemul. Se acreditează ideea, pe spaţii largi, că asta este lumea în care trăim, are alte urgenţe că oricum se vorbeşte într-un fel sau altul. Oare cum se vorbeşte? Se neglijează armonia limbii române. Se scrie prescurtat ori se amputează numele proprii. La îndemîna unora este chiar numele istoric de Maramureş. Nivelul de cunoaştere gramaticală scade văzînd cu ochii. Confratele Nistorescu constată nivelul modest al succesorilor noştri. Ce fel de români ne urmează?, se întreba jurnalistul. Această întrebare ar trebui să ne-o punem mai des. Poate de fiecare dată cînd ne trezim. Oare pentru cei care vin mai contează spiritul limbii imprimat de domnul Eminescu? El care nu de puţine ori este tratat ca o povară a vieţii noastre. Tocmai el care a fost făuritor de limbă română. Care i-a apreciat pe luminaţii înaintaşi. Acum mergem încolonaţi în uniforma exprimării spre nu ştiu unde. Banul înainte de toate. Ne simplificăm atît de mult încît devenim vocale ori consoane. Ne prescurtăm cuvintele. Le dispreţuim. Inventăm o păsărească pe care o vorbesc în numele imaginaţiei copilăriei cu prietenul Andrei. Dar în casă ne aştepta abecedarul şi formarea propoziţiilor simple. Astăzi dacă ajungi în vreo instituţie nobilă a capitalismului trebuie să manifeşti atenţie sporită cum te exprimi. Fără metafore, fără comparaţii plastice, fără lirism. Ci trebuie să iei aminte cum îţi vorbeşte tînăra, sau tînărul de la birou, şi să te adaptezi ciudatei simplităţi. S-a întîmplat să ofer o carte scrisă, cred eu, într-o limbă română mai îngrijită. Mi-a fost înapoiată pe loc, cu tot cu dedicaţie, pe motiv că persoana nu mai citeşte. Mi-a spus că s-a înstrăinat de cititul cărţilor.
Da, cunosc mulţi aşi ai computerului care nu prea ştiu limba română. Comunică între ei prin semne reci, cuvinte preţioase. Nici măcar nu pun diacritice la suflet. Îi dau drumul în lume aşa, fără nici o lustruire. Baiul este că vor să impună un fel de gîndire prescurtată. O exprimare cu franjuri anapoda în locul dantelăriei cusute armonios cu acul. Ba ne promit că acest limbaj transfigurat, fără priză la reguli aparţine viitorului. Unora viitorul acesta schimonosit le-a intrat în casă. Ajungem să nu ne înţelegem bine ce dorim a spune. Rogu-vă sporiţi-vă atenţia spre limba care se vorbeşte în instituţii cu pretenţii. Cu salarii mari. Modul unora de a vorbi este alarmant. Ori un limbaj slobod cu care este bătut pe umăr ori unul împiedecat ca roţile unei căruţe trasă la deal. Universul discuţiilor este stînjenitor de restrîns. Despre cum va fi vremea ori pentru cei apropiaţi niscaiva bîrfe. Astea da, fac performanţă! Au dispărut şi bancurile. Chiar insalubre. Vă mai rog ceva. Cînd aveţi ocazia priviţi scrisul de mînă al unui om cu pretenţii. Dă mult de furcă grafologilor care după scrisul de mînă descifrează personalitatea şi purtarea oamenilor. Scrisul este o caracteristică unică a fiecărei fiinţe umane. Şi pe asta o pierdem? Cît aş fi de îndurător nu pot trece cu vederea limbajul sărac ori deşănţat de la unele radiouri şi televiziuni, ziare, pe site-uri ori Facebook. Greu de crezut că aşa se întîmplă în timpul vieţii noastre şi nu în timpul vieţii altora. De starea limbajului public nu se ocupă nimeni. Modelele sînt puţine şi îşi duc viaţa cu discreţie. Din păcate chiar în Casa Ţării unii parlamentari practică limbajul deplasat, bîlbele şi ana­lfabetismul. Am la îndemînă mai multe nefericiri la nivel înalt. Unele cu rădăcini în Maramureş. La nelegiuiri se pricep oamenii legii. Eu preţuiesc limba română curată cu nădejdea că ea duce poporul înainte. Cine mai crede în popor. Ce-i de făcut? Nu mai suport să aud repetarea obsedantă a speranţei. Visez o şcoală românească pentru limba română. Vorba lui Laurenţiu Ulici: cultură română face numai poporul român. De aceea este necesară frumuseţea limbii române.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.