Vopsit vegetal de lână la Călineşti

0
1433

La gospodăria lui Victoru’ Ştirbuţului din Călineşti, astăzi, 16 mai, femeile vor roboti de zor. Femeile din sat, dar şi cele din împrejurimi sunt aşteptate în acest spaţiu pentru a se ocupa de vopsitul vegetal al lânii.
Se vor folosi ingrediente naturale: de la urzică, ceapă până la sunătoare. Din lâna respectivă se vor realiza ţoluri tradiţionale cu care va fi împodobită biserica din Călineşti, pentru că aşa cum spune iniţiatoarea acţiunii, Măriuca Verdeş, „mai întâi trebuie împodobită biserica şi abia apoi gospodăria”. Activitatea de vopsit vegetal va începe undeva în jurul orei 10 şi se va întinde până pe la ora 19. La activitate va fi prezentă şi prof. Doina Voina din Sighetu Marmaţiei care deţine o colecţie de covoare tradiţionale. În paralel, cu această acţiune, în gospodăria lui Victoru’ Ştirbuţului va continua de la ora 17, cursul de cusut tradiţional. Participarea la ambele acţiuni e gratuită „Nu costă nimic, trebuie să existe doar dorinţa de a duce mai departe portul tradiţional”, a precizat Măriuca Verdeş. (c.t.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.