• ACS Fotbal Comuna Recea – AFC Hermannstadt 1-2 (1-1) •
ACS Fotbal Comuna Recea nu se regăseşte pe acest final de campionat şi în penultima etapă a sezonului a suferit un nou eşec. Formaţia lui Romulus Buia şi Ovidiu Mic a cedat toate punctele în confruntarea de pe teren propriu cu liderul AFC Hermannstadt, scor 1-2 (1-1), şi, totodată, echipa ce va evolua în sezonul viitor în liga secundă. Gazdele au avut o evoluţie modestă şi chiar dacă şi-au propus să mai spele din amărăciunea parcursului negativ din ultima perioadă şi să se despartă de suporteri cu un succes, aceste aspecte nu au fost posibile. Oaspeţii, mult mai relaxaţi şi fără presiune prin îndeplinirea obiectivului, au încercat să-şi impună jocul şi în final au reuşit, respectîndu-şi blazonul de lider. AFC Hermannstadt va deschide scorul repede, în minutul 4, Alexandru Fotescu reluînd la colţul lung balonul respins de fundaşii gazdelor. Recea nu acuză şocul golului încasat în debutul întîlnirii, iar Viorel Chinde va egala în minutul 31, profitînd şi de eroarea comisă de portarul oaspeţilor. Disputa dintre cele două combatante rămîne, în continuare, echilibrată, doar că Hermannstadt va mai lovi încă o dată. În minutul 54, Petrişor Petrescu îşi va aduce echipa din nou în avantaj cu un şut la colţul lung. Maramureşenii vor încerca să revină în partidă, dar fără sorţi de izbîndă, fiindcă oaspeţii vor şti să conserve avantajul luat la începutul părţii a doua şi vor pleca din nordul ţării cu toate punctele.
• ACS Fotbal Comuna Recea: Bota (cpt.) – Dunca (Raţiu), Lang, Urs (A. David), Gherman, Chinde, Cuc (P. Achim), Asăujan, R. Lupu, Giurgiu (G. Mureşan), Şter. Antrenori: Romulus Buia şi Ovidiu Mic.
CS Iernut – Viitorul Ulmeni 2-1 (1-0)
Viitorul Ulmeni, cu doar 13 jucători în lot, pentru acest duel, a cedat la limită în deplasarea de la CS Iernut, scor 2-1 (1-0). Dar şi fără serviciile a multor jucători, elevii lui Dorin Toma au făcut una dintre cele mai bune partide ale sezonului, dar, din păcate, aceştia au păcătuit enorm la faza de finalizare. Oaspeţii au irosit nu mai puţin de unsprezece situaţii de unu la unu cu portarul advers. Astfel, în prima repriză Viitorul Ulmeni a beneficiat de şapte situaţii de acest gen, Ardeleanu – de trei ori, Feraru şi Boje cîte două ocazii fiecare, scoţîndu-i peri albi lui Dorin Toma. Şi cum fotbalul te pedepseşte, acest aspect a fost valabil şi în partida dintre cele două. Ocaziile s-au răzbunat şi CS Iernut a intrat în avantaj la pauză, prin reuşita semnată de Balea (38). A venit partea secundă şi şirul evenimentelor a fost acelaşi. Gazdele au majorat diferenţa în minutul 57, autor Cheţan, dar Feraru a redus imediat din handicap (60). Şi de aici încolo Viitorul Ulmeni şi-a presat adversarul de o manieră sufocantă, rareori gazdele trecînd mijlocul terenului pînă la final. Încă de patru ori au rămas oaspeţii singur cu portarul, numai că tabela a rămas nemodificată. Viitorul Ulmeni a scăpat printre degete trei puncte meritate, raportîndu-ne la situaţiile rarisime avute şi la jocul bun prestat de tînăra echipă a lui Dorin Toma.
• Viitorul Ulmeni: Danciu – Bandi (58 Toader Mircea), Lihet, Tămaş, S. David, C. Tutuţa, R. Ardeleanu, S. Chiorean, Borota, Feraru (cpt.), Boje. Antrenor: Dorin Toma.
Rezultatele etapei 29: Sănătatea Cluj-Napoca – FC Zalău 2-0; Unirea Jucu – Gaz Metan Mediaş II 4-2; Metalurgistul Cugir – Unirea Dej 1-2; ASA Târgu Mureş II – Avântul Reghin 0-4; ACS Fotbal Comuna Recea – AFC Hermannstadt 1-2; CS Iernut – Viitorul Ulmeni 2-1; CS Oşorhei – FC Bistriţa 3-0. Recolta Dorolţ a stat.
Ultima etapă (vineri, 26 mai, ora 18.00): FC Zalău – ASA Târgu Mureş II; AFC Hermannstadt – Sănătatea Cluj-Napoca; Gaz Metan Mediaş II – ACS Fotbal Comuna Recea; Recolta Dorolţ – Unirea Jucu; Unirea Dej – CS Oşorhei; Viitorul Ulmeni – Metalurgistul Cugir; Avântul Reghin – CS Iernut.






























