Un alt punct de pe traseul feroviar ce leagă Ucraina de România, închis în urmă cu mulţi ani, zace în paragină. Este vorba despre halta din comuna Sarasău, năpădită încet dar sigur de … verdeaţă. Dacă s-ar lua măsuri acum, defrişarea tronsonului n-ar fi prea costisitoare. Copacii invadează marginile căii ferate, ajung uneori între şine.
Pe vremuri, pe aici circulau trenuri româneşti şi de-ale ucrainenilor, după cum îşi aduce aminte Ion Covaci, primarul comunei Sarasău: „Noi avem haltă la Sarasău, dar s-a oprit traficul feroviar şi nu mai funcţionează. Nu ştiu ce probleme au fost la calea ferată, de s-a oprit traficul. Din acel moment, halta a rămas în paragină, au început să crească pomi pe calea ferată. Poate că acum ar curăţa-o cu un milion de lei, dar peste câţiva ani vor avea nevoie de mai multe milioane de lei. Localnicii nu simt aşa de mult lipsa transportului pe calea ferată, dar agenţii economici o simt puternic. Una este transportul feroviar şi alta-i să duci marfa cu maşina. Trenul intra de la ucraineni în ţară pe la Câmpulung, trecea pe la noi, apoi mergea la Sighet, pe Valea Vişeului şi retur, făcea circuitul. Pe vremea când eram eu copil, trenul rusesc avea 60 de vagoane”.

Următoarea staţie după Sarasău, către Ucraina, este cea din Câmpulung la Tisa. Diferenţa dintre ele este că ultima s-a modernizat de vreo câţiva ani, deşi trenul nu circulă nici pe aici. Reprezentanţii administraţiei locale din Câmpulung la Tisa trag şi ei un semnal de alarmă, ori de câte ori au ocazia, pentru a se redeschide traficul feroviar din zonă, măcar pe partea de marfă: „Comuna noastră are trecere de frontieră pe calea ferată. Trebuie să fie făcute demersuri pentru deschiderea acestei căi de acces pe linia ferată. Nu numai noi am dori acest lucru, ci sunt şi mari agenţi economici, care se ocupă cu prelucrarea lemnului, care ar dori să-şi aducă materia primă din Ucraina pe calea ferată sau să transporte produse finite cu trenul pe aici. Nici transportul de persoane nu poate fi exclus din ecuaţie, fiind nevoie şi de acesta”, ne spune viceprimarul din Câmpulung la Tisa, Mihai Rudolf Lemak.






























