Ultima etapă în liga secundă

0
827

• Academia de Handbal Minaur Baia Mare – CSU Politehnica Timişoara •

Academia de Handbal Minaur Baia Mare îşi încheie stagiunea 2016-2017 cu meci pe teren propriu, azi, juniorii lui Florin Mironescu şi Silviu Surducan urmînd să întîlnească pe CSU Politehnica Timişoara.
Disputa dintre locul opt şi penultima clasată va debuta la ora 16.00, în Sala polivalentă „Lascăr Pană” şi va fi arbitrată de cuplul băimărean A. Apostu / F. Chinde. Duelul dintre cele două adversare are o importanţă doar pentru gazde, care mai au posibilitatea să salte un loc în clasament în cazul cuceririi celor trei puncte, dar şi cu condiţia ca formaţia de pe locul şapte, cea din Târgu Jiu, să nu cîştige partida de acasă cu Universitatea Craiova. Observînd locurile din clasament ale băimărenilor, respectiv a trupei de pe Bega, Academia Minaur pleacă cu prima şansă la victorie în jocul de azi, aceasta avînd prestaţii bune în acest sezon în meciurile de pe teren propriu.

• CSU CNOT Braşov – CS Minaur Baia Mare •

Viitoarea grupare de prim eşalon, CS Minaur Baia Mare, va încheia sezonul ligii secunde în deplasare. Băieţii lui Raul Fotonea vor juca sîmbătă, 27 mai, de la ora 17.00, în sala „Dumitru Popescu Colibaşi”, cu CSU CNOT Braşov.

La prima vedere se anunţă o dispută de vacanţă, între două grupări care nu mai pot urca, dar nici coborî, în clasamentul Seriei B. Din această perspectivă, este de aşteptat ca echipa noastră să deplaseze pentru acest meci un lot format doar din jucătorii tineri, cei cu experienţă urmînd să intre mai devreme în vacanţă. Dar chiar şi în aceste circumstanţe, oaspeţii sînt favoriţi la victorie, ceea ce ar consemna a 20-a a sezonului. Confruntarea dintre CSU CNOT Braşov şi CS Minaur Baia Mare va fi arbitrată de cuplul C. Murariu / M. Tăbăcariu din Piatra Neamţ.

Programul ultimei etape • Astăzi, 26 mai: CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu – Universitatea Craiova; Academia de Handbal Minaur Baia Mare – CSU Politehnica Timişoara, ora 16.00; HCM Sighişoara – CSM Oradea. • Mîine, 27 mai: CSU CNOT Braşov – CS Minaur Baia Mare, ora 17.00. S-a disputat în devans: HC Sibiu – CNE Sighişoara 35-29. Universitatea Cluj-Napoca stă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.