Comisia Tehnică din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a delegat în fiecare judeţ un referent zonal, care să monitorizeze întreaga activitate fotbalistică a judeţului respectiv. Pentru Maramureş a fost desemnat să îndeplinească acest rol, începînd din 1 iunie, Emil Kemenes.
Fost jucător de fotbal, Emil Kemenes a activat două decenii numai la echipa FC Baia Mare. A evoluat la nivelul ligilor 1 și 2. Antrenor din 2005, este posesor al Licenței A. Activează la nivelul echipelor de copii și juniori. Observator în ligile 2 și 3. Este președinte al Comisiei pentru Copii și Juniori din cadrul Asociației Județene de Fotbal Maramureș și lector al Comisiei Tehnice de la AJF MM.
Din 1 iunie, este referentul zonal al Comisiei Tehnice din cadrul FRF. „Este o postură care mă onorează și mă obligă în același timp. Este o activitate pe care o doresc încununată de succes, dar pe care nu o pot face decît cu ajutorul tuturor celor implicați în fotbalul maramureșean. Sper ca împreună să descoperim noi talente, să răspîndim în rîndul copiilor dragostea pentru sport și să readucem județul nostru pe harta fotbalului de calitate!”, a menționat Emil Kemenes.