Sănătatea – ca drept al copiilor. Principii europene şi practici româneşti, se intitulează prezentarea Prof. Univ. Dr. Maria Roth, de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, pe marginea căreia s-au desfăşurat discuţiile la întâlnirea de ieri, a Atelierului Multidisciplinar şi interuniversitar de Filosofie şi Antropologie Medicală, la Clinica „Medicală II din Cluj Napoca, la care au participat şi medici din Maramureş.
Atelierul este un CENTRU DE EXCELENŢĂ acreditat în sânul Centrului de Filosofie Aplicată de la Facultatea de Filosofie a UBB şi se desfăşoară sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, în colaborare cu Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, fiind un cadru informal de discuţii multi- şi transdisciplinare, focalizate pe chestiuni considerate ca aparţinând medicinii, dar care se află de fapt la confluenţa diferitelor specialităţi ce studiază omul (filosofia, psihologia, sociologia, antropologia, istoria, dreptul, teologia, literatura etc.). Şi care sunt rareori – sau cu prea multă precauţie – abordate în acest fel.































