S-a lăsat cortina peste cea de-a treia ediţie a Festivalului Regional de Folclor şi Meşteşuguri Tradiţionale „Hori şi joc în Maramureş”. Au rămas în urmă amintirile şi dorinţa ca ediţia de anul viitor să fie cel puţin la fel de reuşită. Şi în acest an, evenimentul s-a desfăşurat în Şomcuta Mare şi în Baia Mare. În municipiul băimărean, toţi participanţii, cu mic, cu mare, îmbrăcaţi în portul popular au traversat zona centrală a oraşului de la Palatul Copiilor până la Casa Tineretului. Parada a stârnit admiraţia trecătorilor care s-au oprit pentru câteva minute din mers şi i-au privit cu încântare pe micii artişti. Chiar şi ploaia a stat pe timpul paradei populare. Festivalul a inclus şi un spectacol. Pe scena Casei Tineretului au urcat rând pe rând ansambluri folclorice, grupuri vocale şi solişti din mai multe zone ale ţării care au prezentat jocuri şi dansuri tradiţionale, dar şi cântece populare: Ansamblul „Plaiurile Dornelor” din Vatra Dornei, Ansamblul „Brădeana” din Câmpeni, Ansamblul „Păuniţa” din Sângeorz-Băi, Ansamblul „Dor Clujean” Cluj-Napoca, Ansamblul „Cununa” Jibou, Ansamblul „Cosăul” Budeşti, Ansamblul „Tradiţii din Chioar”, Valea Chioarului, Ansamblul „Cioltişorul” din Ciolt, Ansamblul „Mugurii Codrului” din Mireşu Mare, Formaţia de Dansuri „Aranyeso” Berchez, Ansamblul „Doina Chioarului”, Şomcuta Mare, Formaţia „Dănţăuşii” de la Palatul Copiilor Baia Mare, Orchestra „Maramureşul” de la Palatul Copiilor Baia Mare, Grupul Vocal, „Mlădiţe Maramureşene” de la palatul Copiilor Baia Mare. De remarcat a fost prezenţa băimăreană. Cei mai mici artişti au provenit de la Ansamblul Dănţăuşii de la Palatul Copiilor BM, coordonat de prof. Maria Seraz. Ei au prezentat momente artistice impresionante din Chioar, Lăpuş şi Maramureşul Istoric. Nu s-a lăsat mai prejos nici orchestra şi grupul vocal al Palatului Copiilor conduşi de Marcel Both. De asemenea, Ansamblul de dansuri populare „Doina Chioarului”, condus de prof. Ionel Coteţ. Dintre invitaţi, cei de la Ansamblul „Plaiurile Dornelor” au avut cel mai mare succes în rândul publicului, fiind aplaudaţi la scenă deschisă. Spectatorii s-au ridicat în picioare şi au aplaudat prestaţia copiilor veniţi din Vatra Dornei. Spectacolele au fost prezentate de: Ana Maria Gherghel în Baia Mare, iar în Şomcuta Mare de Diana Irimuş. În incinta Casei Tineretului au putut fi văzute şi atelierele micilor meşteşugari veniţi din: Huedin, Marghita, Jibou, Dorna Candrenilor şi Baia Mare. Micii meşteşugari au ieşit în evidenţă prin talentul şi dragostea de tradiţiile populare. Cei din Maramureş sunt coordonaţi de prof. Maria şi Marcel Stanciu. Unii dintre participanţi s-au aflat pentru prima dată în Baia Mare. Toţi au fost însă încântaţi de ospitalitatea gazdelor. Invitaţii au fost cazaţi la Liceul cu program Sportiv şi la Liceul „Emil Racoviţă”. La final, toţi participanţii au primit diplome, iar cu ajutorul sponsorilor care şi-au adus şi ei aportul la acest festival, micii artişti au fost recompensaţi şi cu alte daruri. După primii doi ani în care s-a desfăşurat festivalul, director prof. Claudia Crăciun a predat ştafeta noului director, prof.dr. Ion Iuga care a avut misiunea să ducă mai departe evenimentul. Festivalul a fost organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, Palatul Copiilor Baia Mare şi Clubul Copiilor din Şomcuta Mare. Evenimentul a beneficiat în acest an de o finanţare consistentă de la Primăria şi Consiliul Local Şomcuta Mare.





























