Pompierii maramureşeni vin în sprijinul cetăţenilor cu măsuri de prevenire ce trebuie respectate în perioadele de caniculă. Astfel, focul deschis se va face doar dacă nu bate vîntul. Miriştile vor fi parcelate în suprafeţe mai mici, prin fîşii arate. Zona de ardere va fi izolată faţă de căile de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fîşii arate. Desfăşurarea arderii, numai pe timp de zi. Asigurarea, pînă la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii. Asigurarea pentru suprafeţe de ardere sub 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare. Asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.






























