Cu dispariţia marelui scriitor şi întemeietor de instituţii culturale, Augustin Buzura, au început să apară şi legendele. Nu toate din teritoriul visării ori al răutăţii omeneşti. Spunea adesea scriitorul: „Oricît ar părea de nefiresc, nu sufăr pentru că, de la Revoluţie încoace mai ales, sînt înjurat cu obstinaţie, ci pentru că sînt înjurat de proşti”. Dar au fost şi întîmplări cu mare miză pentru Buzura ţinute în timpul vieţii scriitorului într-o zonă de discreţie. Puţină lume ştie că Augustin Buzura urma să fie preşedintele Romîniei iar Ion Iliescu şeful Senatului. Ştiam asta, mi-a mărturisit-o într-o noapte de iarnă la Baia Mare dar m-a rugat să nu multiplic subiectul. Într-un interviu publicat în cartea mea „Dialoguri cu ferestre spre Nord” mi-a desenat locul de unde bătea un vînt prielnic. În 1987 la Amsterdam s-a format grupul de intelectuali „Gulliver” din care făceau parte foarte multe nume sonore din Europa. De la neamţul Gunther Grass, la ruşii Andrei Bîtov şi Andrei Voznesnsky, francezul Edgar Morin, grecul Cornelius Castoriadis şi nu în ultimul rînd cehul Vaclav Havel. Acest club pleda pentru libera circulaţie a oamenilor şi a ideilor. Havel, deşi era la închisoare, cînd aveau loc întîlnirile de la Amsterdam ţinea loc de stindard. Era expresia libertăţii. Havel a ajuns ultimul preşedinte al Cehoslovaciei şi primul preşedinte al Cehiei. Cel care a scris despre puterea celor fără de putere a devenit, discret, un model pentru ţări din Europa de Est. Talentul literar, calităţile morale ireproşabile, modestia, un intelectual fără mofturi politice l-au plasat printre personalităţile secolului XX. Aşa s-a conturat un plan care îl susţinea pe regretatul Augustin Buzura în fruntea statului în locul lui Ion Iliescu. Cei care au cunoscut mai bine starea de fapt au afirmat că el făcea parte dintr-o grupare de înţelepţi ai României. Care au încercat să facă ceva. După modelul Havel.
S-au conturat suficient de bine împrejurările ca Buzura să candideze la preşedinţie în 1992, după retragerea lui Ion Iliescu la partid. Atunci Ion Iliescu nu avea atîta forţă să se opună unei asemenea plan. În prima fază a acceptat tacit că ar fi o soluţie bună. Cozmin Guşă, care era prin preajmă se pare, afirma într-o seară că s-au făcut paşi concreţi în această direcţie. Un avion cu un singur personaj la bord a aterizat la Cluj pentru a-l transporta pe Augustin Buzura la Bucureşti pentru a accepta candidatura. S-a nimerit (dacă s-a nimerit!?) ca în acea zi starea sănătăţii scriitorului să se înrăutăţească. A fost internat în spital. Avionul ar fi aşteptat cîteva zile dar s-a întors cum a venit: cu un singur pasager la bord. Buzura a rămas internat mai multe săptămîni. Aşa a fost să fie. Ori aşa s-a dorit să fie. Sînt sigur că la Bucureşti mulţi şi-au frecat mîinile de bucurie că s-a întîmplat ce s-a întîmplat. Consultantul politic a evocat acest episod tocmai pentru a ne sugera că România avea şi alte variante. Vorbeam recent cu prietenul Echim Vancea că alta era atmosfera în ţară şi eram priviţi altfel în exterior dacă Augustin Buzura era preşedintele României în 1992. Mai am o sursă despre această variantă. Jurnalistul Dan Lupescu din Craiova într-o carte despre Revoluţia Română obţine această informaţie de la un personaj implicat în evenimente. Povestea mi-a fost spusă şi mie cu discreţie, scurt fără comentarii din partea mea. Mi-a mărturisit şi despre varianta ca bunul lui prieten Mihai Botez să fie desemnat prim-ministru al Guvernului României. Prietenul Lupescu, craioveanul, consideră că gruparea lui Iliescu a fost mai iute de picior iar evenimentele au luat calea pe care o ştim. Cu alte presiuni externe. Încă un argument că nu a fost legendă este redifuzarea în zilele de doliu a unui interviu cu Augustin Buzura care a confirmat varianta întrupată de mine în acest text. Vă aşteptaţi să vă spun şi părerea lui despre această intenţie pusă la cale de către înţelepţi ai României şi acceptată, iniţial, şi de vectorii externi. Da, mi-a spus că nu ar fi acceptat. Cine ştie? Dacă atunci urca în acel avion nu se ştie cum ar fi evoluat lucrurile. Ţara, oricum, mai bine. Modelul Havel ne-ar fi ajutat. Acum vă sună aproape imposibil: Augustin Buzura, preşedintele României … Atunci, poate era altceva. Despre alte păreri, altădată.





























