• 13-20 august 2017
După o primă săptămână de explorare în Ţara Lăpuşului, în perioada 23-30 iulie 2017, partea a doua a festivalului va relua drumul prin Ţara Maramureşului, în perioada 13-20 august 2017.
“Ţara Lăpuşului a fost magică, o săptămână de împreună simţire. Fiecare sat a pregătit propriul său microeveniment, fără scenă, cu amplificare minimă, activând oameni, poveşti, muzicieni, ritualuri. Toate la un loc au declanşat o promovare masivă, resimţită la nivel naţional, obţinută cu resurse financiare foarte reduse. Cheia în această poveste este ceea ce noi numim “Aurul României”: resursele umane de nepreţuit ale comunităţilor rurale. De ce le numim aşa? Pentru că au o capacitate unică şi foarte valoroasă: posedă secretul fericirii şi vor să îl împărtăşească cu toţi cei care le vizitează!”, ne spune Loredana Ionescu, co-producătorul evenimentului.
“Deschidem partea a doua a festivalului duminică, 13 august, ora 19, în Valea Stejarului, lansând inclusiv Şcoala de Vară Moş Pupăză – ne declară Peter Hurley, iniţiatorul evenimentului. Toţi cei care doriţi să participaţi, vă rugăm să fiţi prezenţi acolo. Am pregătit o săptămână fermecătoare, cu un scop simplu, crearea bucuriei prin cultura tradiţională: prin lemn, prin lână, prin muzică, prin dans! Organizăm ateliere meşteşugăreşti în trei sate: Valea Stejarului, Săpânţa şi Bârsana: cioplit, ţesut, dans şi cântece tradiţionale, ceteră, cimpoi şi fluier, tulnic, drâmbă. Nu necesită experienţă. Sunt pentru adulţi şi pentru copiii lor! În fiecare seară, participăm la o petrecere într-un alt sat gazdă. Duminică, 20 august, la finalul festivalului, ne vom întâlni cu toţii într-o mare horă a bucuriei, la Săpânţa. Veniţi cu noi în explorarea propriilor rădăcini!”
Fiecare zi a săptămânii 13-20 august va fi împărţită în trei părţi: dimineaţa – ateliere de meşteşug; după-amiaza – ateliere de dans şi cântece tradiţionale; seara – joc în sat, în fiecare seară în alt sat.
Duminică, 13 august, ora 19:00 – Recital de pricesne: Măriuca Verdeş, Lenuţa şi Teodora Purja, Proiecţie film, Valea Stejarului.
Luni, 14 august, ora 19:00 şi ora 21:00 – Plecare cu microbuzul la Mănăstirea Bixad şi Mănăstirea Moisei.
Marţi, 15 august, ora 15:00 – Joc în sat, Valea Stejarului.
Miercuri, 16 august, ora 18:00 – Joc în sat, Ieud/Săcel.
Joi, 17 august, ora 17:00 – Joc în sat, Valea Vişeului.
Vineri, 18 august, ora 18:00 – Petrecere cu Grupul Iza, Berbeşti.
Sâmbătă, 19 august, ora 14:00 – 23:00 – Concertele Sus pe Bradova Bârsana, Peter Moynahan, Ducu Hotima, Corbu, Mircea Florian, Dirty Shirt.
Duminică, 20 august, ora 16:00 – Reuniunea Satelor, Săpânţa. Ora 18:00 – Hora în jurul Cimitirului Vesel.
Proiectul este finanţat parţial de Consiliul Judeţean Maramureş şi Administraţia Fondului Cultural Naţional. (G.M.)





























