Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a precizat că, discuţiile cu ministrul Justiţiei au demonstrat că este posibil un dialog între minister şi sindicate.
Ca urmare a solicitării organizaţiilor sindicale, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a cerut organizarea unei întîlniri cu primul ministru Mihai Tudose, pentru înlăturarea discriminării salariale a angajaţilor din penitenciare. Concret, există premisele ca şi angajaţii din penitenciare să primească majorarea de pînă la 15% pe care au primit-o salariaţii din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Ministrul Justiţiei a criticat practica abuzului de împuterniciri şi a fost de acord să dispună măsuri pentru ocuparea rapidă prin concurs a funcţiilor de conducere vacante din sistemul penitenciar precum şi organizarea unor programe de formare specializată pentru această categorie de angajaţi.
În continuare, deficitul de personal se păstrează la aceleaşi cote de risc, iar numărul imens de ore suplimentare (peste 700.000) va rămîne la acelaşi nivel, ministrul Justiţiei nefiind în măsură a oferi o alternativă pentru această problemă, în condiţiile în care angajările sunt blocate.
Deşi ministrul Justiţiei a promis că va analiza solicitările sindicatelor, avînd în vedere că problemele de fond au rămas nerezolvate, protestele vor continua prin refuzul angajaţilor de a efectua ore suplimentare, pichetarea penitenciarelor, acţiuni în justiţie şi proteste la Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

































