Preşedintele CJ Maramureş, Gabriel Zetea, a avut discuţii repetate cu consilierii judeţeni din Maramureşul istoric, care aşteaptă ca proiectele de investiţie din această zonă să prindă viaţă.
”Demersurile făcute în ultima perioadă s-au concretizat în câteva proiecte mari. Pe infrastructura rutieră, lucrurile se desfăşoară cu rapiditate, există finanţări şi un progres important la execuţia lucrărilor în zona Borşa, pe DN 18. Se va finaliza lucrarea şi în zona Moisei, iar în zona Pasului Prislop, execuţia drumului a evoluat în acest an peste aşteptări şi ne vom apropia de final. Există o suplimentare cu 10 milioane lei a finanţării, de la Ministerul Transporturilor, pentru executarea lucrărilor, şi sperăm ca la rectificarea bugetară să se aloce întreg necesarul de fonduri pentru acest an. Ne bucurăm şi de finanţările pentru drumurile judeţene, pe Valea Izei şi pe Valea Ruscovei. În acest fel, principalele căi de acces în Maramureş, pe drumurile judeţene şi pe drumurile naţionale, vor fi rezolvate în decursul a maximum doi ani” – spune Gabriel Zetea, preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş. (A.B.M.)