La sfîrşitul lunii august, în Mamaia, s-a desfăşurat Şcoala Politică de Vară a Organizaţiei Femeilor Social Democrate, la care au participat 300 de femei. Maramureşul a fost reprezentat de: consilierul judeţean PSD, Liliana Moga; vicepreşedintele OFSD Baia Mare, Crina Chilat; primarul oraşului Seini, Gabriela Tulbure şi de Ildi Grama, preşedintele OFSD Şomcuta Mare. Pentru trei zile, doamnele social-democrate au avut ocazia de a se întîlni cu liderii partidului, de a asculta şi a învăţa politică. Profitînd de prezenţa liderului central al PSD, Liviu Dragnea, eurodeputatul Viorica Dăncilă a mulţumit pentru susţinerea pe care femeile au avut-o atît la alegerile locale din 2016, cît şi la parlamentarele de anul trecut, fapt certificat prin numărul semnificativ de femei primar, consilier judeţean, consilier local, parlamentar şi ministru. (A.B.M.)































