Totalul încasărilor la Biroul Vamal de Interior Maramureş pe luna august, cumulat cu Biroul Vamal de Frontieră Sighetu Marmaţiei, a fost realizat în proporţie de 118,62% – a precizat Teodor Lupuţi, şef Birou Vamal de Interior Maramureş.
Încasările din operaţiuni vamale au fost realizate din comerţul cu ţări terţe, care nu aparţin teritoriului vamal al UE. De asemenea, au fost efectuate acţiuni specifice domeniului strict vamal: controale fizice, colete poştale pentru persoane fizice, controale în domeniul respectării drepturilor de proprietate intelectuală şi al combaterii traficului de mărfuri susceptibile a încălca acest drept, respectiv controale vamale sub diverse regimuri declarate de agenţii economici.
Pe domeniul fiscal, încasările provenite din accize, ca activităţi ale Biroului Vamal de Interior Maramureş, au fost în luna august în valoare de 169.350 lei, mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Principalele mărfuri importate în luna august, înregistrate la Biroul Vamal de Frontieră Sighetu Marmaţiei, au fost: cherestea de răşinoase şi fag, semifabricate de lemn, părţi de mobilier, anvelope pneumatice noi, brichete din turbă, piuliţe din oţel, încălţăminte, accesorii mobilier. Principalele mărfuri exportate: elemente lamelare stratificate, panouri din lemn, mobilier din lemn, carcase din fibră de sticlă, autoutilitară.
În cadrul activităţii de control vamal au fost întocmite 8 procese verbale de constatare şi sancţionare, în cuantum de 7.000 de lei, pentru contrabandă cu produse din tutun, fraude de tutun, sustragere de la controlul vamal şi neîndeplinirea obligaţiilor transportatorului.
Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei a fost tranzitat, în luna august, de aproximativ 84.000 de călători şi de peste 14.800 de mijloace de transport.































