Specialiştii ne avertizează că produsele alimentare cu aditivi de sinteză chimică sînt dăunători sănătăţii, însă obiceiurile sînt greu de schimbat, aşa că românii consumă multă hrană nesănătoasă, din comerţul oficial şi supravegheat de stat în ce priveşte încasarea impozitelor şi taxelor la bugetul public. Soluţia este să refuzăm produsele de slabă calitate biologică şi nutritivă, iar statul să dea noi legi în domeniu.
Pe măsură ce românii trăiesc mai bine, caută alimentele ecologice, însă nu le găsesc. Chiar dacă pe pîine scrie: făină, apă, sare şi drojdie, spongiozitatea şi lipsa de gust o descalifică dintre produsele cu reţetă tradiţională. Situaţia nu diferă în Occident, şi acolo este o loterie să cumperi din supermarket. Scandalul european legat de dublul standard a urmat după cele ale vacii nebune, dioxinei din peştii de crescătorie, cărnii de cal/vită şi al ouălor contaminate cu insecticid. Vedem însă doar vîrful aisbergului. În realitate, toate produsele rezultate din complexul agroalimentar industrial sînt de calitate redusă. În urmă cu 100 de ani, nimeni n-ar fi mîncat aşa ceva!
Dăm bani pe mîncare din care acumulăm elemente toxice. Producătorii introduc în produse nu doar E-uri de sinteză chimică, ci şi substituenţi. În mezelurile ieftine, intră subproduse de pasăre (oase, capuri, labe, piele, şorici, tocate fin), care în mod normal ar trebui să fie date în hrana animalelor de companie. Iată cum resturile, cu care ţăranul hrăneşte cîinele şi pisica, sînt folosite de industria alimentară şi transformate în ceva vandabil, din care îşi ia şi bugetul cota parte, prin impozite şi taxe. De aceea statul nu are nici un fel de tragere de inimă să scoată aceste submaterii prime din alimentaţia oamenilor, fiind complice cu industriaşii alimentari!
Sărăcia relativă îi determină pe consumatori să cumpere des astfel de alimente cu conţinut dubios. Este clar că statului nu-i pasă de stomacul oamenilor, şi aici vorbim nu doar de România. Cu toată mecanizarea culturilor agricole, cu toată automatizarea fabricilor de alimente, cu toată tehnologizarea industrială pe flux, hrana costă cel mai mult în lista cheltuielilor lunare, iar la o analiză, constatăm că în realitate este o hrană de avarie, formată din resturi nehrănitoare, ambalate frumos.
Nutriţioniştii recomandă să evităm aceste pseudo alimente, însă în magazine nu găseşti altceva şi cumpărătorul se lasă înşelat de ochi. Produsul cu etichetă elegantă costă puţin, dar cînd îl guşti ajungi la concluzia că ai fost înşelat, conţine ingrediente care le înlocuiesc pe cele naturale. De exemplu vinul nu este din suc de struguri, ci din apă taninată şi alcool de zahăr rafinat. Totuşi, sub presiunea producătorilor de vin, UE a acceptat ca acest subprodus să poarte denumirea de vin. De ce? Pentru că oamenii preferă să cumpere vin fals, iar statul percepe taxe şi impozite. Ar fi drept să i se spună boştină. Jumătate dintre bolile cronice ale oamenilor se datorează alimentaţiei defectuoase, cu mîncare rezultată din agricultura chimizată şi din industria alimentară bazată pe procese tehnologice ce denaturează alimentul, avertizează OMS.
În relaţia de piaţă producător-comerciant-consumator, ultimul este cel mai important, iar ceilalţi doi trebuie să se adapteze la pretenţii. Ar fi de aşteptat ca economia de piaţă să ducă la produse de calitate mai bună şi mai ieftine, dar înţelegerile patronatului cu statul şi lipsa unei concurenţe reale duc la alimente de calitate redusă, ceea ce atentează la sănătatea oamenilor mari şi mici. Revoluţia alimentară presupune deci să nu mai cumpărăm resturi şi să le cerem politicienilor să schimbe legile.
