Tot discută unii despre Bucovina de Nord şi Basarabia, dar confundă Chişinăul cu Cernăuţiul! Cel puţin în ultima vreme, istoria, nu pentru puţini, a devenit o materie obositoare. Ştiu oameni politici ajunşi în Casa Ţării, care au pâinea şi cuţitul democraţiei, cu un orizont confuz când vine vorba de cele două teritorii româneşti prinse în cleştele despărţirii de Ţară. E bună şi moda cărţilor adunate şi trimise peste graniţă, dar cea mai folositoare ar trebui să fie întâlnirea cetăţenilor din România cu cetăţenii din Basarabia şi Bucovina de Nord. Dacă nu ne cunoaştem, nu ne povestim viaţa, nu ne trecem pragul, atunci vorbim din auzite. Unirea sufletelor noastre are un rost crucial în lămurirea multor întrebări. De aceea, ideea Societăţii cultural-patriotice „Avram Iancu” Filiala Baia Mare de a invita români din regiunea Cernăuţi la un dialog cultural în Maramureş mi se pare de urmat. Că tot fluturăm drapelul Centenarului Marii Uniri. Cei patru români au rămas şi ei marcaţi de întâlnirea cu noi, cu sărbătorirea lui Ştefan Petreuş. Am avut bucuria să discut cu ei tocmai despre această nevoie de a ne cunoaşte spiritul, realitatea oraşelor şi satelor. Altfel vorbim despre văzduh. Cine sunt cei patru români din Herţa care au stat sub cupola Maramureşului? Profesori, jurnalişti, scriitori. Care vorbeau o limbă română curată, literară, fără acorduri regionale. Să-i luăm în ordinea emoţiilor care s-au perindat pe ecranul sufletului. Vasile Bâcu este poet, jurnalist, preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, redactor-şef al „Gazetei de Herţa”, săptămânal social-politic de informaţie şi cultură. Apare de la 1 ianuarie 1993. Îşi aminteşte Vasile Bâcu: „Greu a fost pentru mica echipă de jurnalişti, adunată de primul redactor-şef, Simion Gociu, să înceapă de la zero, în cel mai adevărat sens al cuvântului, fără bază tehnică, pe fundalul crizei de atunci şi al inflaţiei ce se extindea aidoma unei avalanşe. Dar eram plini de entuziasm şi încredere că facem un lucru deosebit pentru neam, limba maternă şi cultura poporului”. Vasile este şi un pasionat fotograf, având o expoziţie despre Ţinutul Herţa, la Muzeul Ţăranului Român. A fost recent la Bistriţa, unde a declarat răspicat: „Legea educaţiei din Ucraina vrea finalizarea, practic, a procesului de asimilare a românilor din Bucovina de Nord”. Ca poet, este o voce lirică puternică. A participat la Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” de la Târgu Jiu. Este un jurnalist curajos, tenace, care ţine acolo în ţinutul Herţa flacăra limbii române. Ca să ne dea optimism, afirmă: „Românismul nu va muri niciodată în regiunea Cernăuţi”. Numai ei ştiu în ce fel. De aceea, orice întâlnire cu Vasile Bâcu ne deschide cartea realităţii. Te vom mai chema, Vasile, pe la noi! Ancuţa Bâcu este profesoară de limba română în Cernăuţi. Mi-a spus cu sinceritate care este starea actuală a limbii materne. Nu-i roz starea şi lupta pentru apărarea ei este înverşunată. Silvia Caba-Ghivireac este profesoară de literatură universală. Ca poetă, publică creaţii în presa din Bucovina de Nord, la Chişinău şi în România. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România. „Poezia ei emană o neverosimilă stare de puritate. Versurile cernăuţencei caută să fie o mărturie a dăinuirii comunităţii româneşti din Nordul Bucovinei”, scrie Calistrat Costin. Cei patru români din Cernăuţi, cu sensibilitatea lor, au perceput nevoia acestei comunicări prin întâlnirea cetăţenilor pentru a ne cunoaşte. Zadarnic stăm fiecare în curtea noastră dacă nu trecem gardul la un pahar de vorbă. Mai ales că generaţiile mai noi ştiu puţine lucruri despre marele act al unirii Bucovinei cu România. A Basarabiei cu România. A Transilvaniei cu România. Nu ne vom preda neapărat lecţii de istorie – dar nici astea nu trebuie să lipsească, ci vom povesti despre spiritul românesc în vuietul vremii. De aceea sugerez celor care au rosturi şi putere financiară să sprijine aceste întâlniri. Cu folos şi luminare naţională. Să ne aducem aminte de cuvintele lui Iancu Flondor, preşedintele Congresului General al Bucovinei, scrise în telegrama către Regele Ferdinand, care a hotărât: „în unanimitate Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în hotarele ei istorice cu Regatul României”. Era în 28 noiembrie 1918. Iar Regele a decretat: „Bucovina, în cuprinsul graniţelor sale istorice, este şi rămâne de-a pururea unită cu Regatul României”. Era în 18 decembrie 1918. Cei patru români din Bucovina ne-au deschis o filă de istorie. Mulţam Societăţii „Avram Iancu”, mulţam domnule Ioan Bâtea, preşedintele de onoare al prestigioasei societăţi româneşti. Ne-aţi deschis o fereastră, o uşă, dar mai ales nevoia de a cunoaşte cine suntem.
