Peste 7.000 de pachete cu ţigări confiscate

0
412

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au descoperit într-un autoturism, în PTF Halmeu, dar şi la frontiera verde, peste 7.000 de pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, marfă ce urma să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din zonă.
• PTF Halmeu, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară Istvan D., în vârstă de 36 de ani, cu dublă cetăţenie, maghiară şi ucraineană, călătorind cu un autoturism marca Audi, înmatriculat în Ungaria.
Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei şi bagajelor, fiind descoperită, ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în spătarele scaunelor din faţă ale autoturismului, cantitatea de 180 de pachete cu ţigări, marca Rothmans, de provenienţă ucraineană.
Ţigările, în valoare de 810 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, autoturismul fiind reţinut până la plata amenzii.
• În apropierea frontierei de stat, într-un beci al unui imobil nelocuit, poliţiştii de frontieră au descoperit 14 colete cu ţigări, de provenienţă ucraineană. Baxurile au fost transportate la sediul poliţiei de frontieră unde, în urma inventarierii, s-a constatat că acestea conţin 6.909 pachete cu ţigări, de diferite mărci, în valoare de 80.800 lei. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.
Autoturism furat din Franţa, descoperit în Sighetu Marmaţiei
Un echipaj al poliţiei de frontieră a identificat pe o stradă din Sighetu Marmaţiei, un autoturism marca Renault Laguna, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor.
Autoturismul în cauză se afla în posesia unei persoane de sex feminin, Maria C., în vârstă de 37 de ani, domiciliată pe raza judeţului nostru.
În urma verificărilor în bazele de date a rezultat faptul că autoturismul figurează ca fiind furat, alerta fiind introdusă de către autorităţile franceze în data de 25 septembrie 2017. Drept urmare, maşina Renault Laguna, în valoare de 4.000 de euro, a fost indisponibilizată la sediul instituţiei până la finalizarea anchetei, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

Tânără căutată de autorităţi, depistată în Petea

La Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în ţară Maria L., în vârstă de 22 de ani, din judeţul Maramureş.
În urma verificărilor efectuate pentru intrarea în România, poliţiştii de frontieră au constatat că tânăra figurează ca fiind căutată de autorităţi. Pe numele acesteia a fost emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, specializat în comiterea de activităţi ilicite de contrabandă cu produse accizabile din tutun de provenienţă ucraineană.
Tânăra a fost predată Poliţiei, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.