– În interviul trecut, aţi menţionat că aţi publicat 49 de cărţi în 25 de ani. Aveţi însă şi alte preocupări.
– Tehnoredactez revista „Freamăt” a Scriitorilor Români Filiala Maramureş şi urmăresc îndeaproape activitatea Clubului umoristic „Spinul”. Despre aceste fenomene culturale actuale am publicat mai multe volume.
– Aţi scris „Minerii Ardealului” într-un timp neprielnic, pe atunci erau cele trei mineriade…
– Este adevărat, dar n-am scris proza pentru ridicarea prestigiului minerilor care au participat la mineriade. Cărţile mele se ocupă de viaţa oamenilor din 11 localităţi minereşti. Am cititorii mei, unul mi-a spus: „După ce am citit cartea, l-am înţeles pe tata…”, iar altul: „Acum înţeleg cum a murit fratele meu în mină”. O doamnă profesoară, pe care n-o cunoşteam, m-a acuzat că i-am povestit chiar viaţa ei…
– De unde găsiţi atâta energie?
– Oamenii au viaţa împărţită în trei, pentru profesie lucrează 8 ore, pentru refacere 8 ore şi celalalte 8 ore înseamnă în fapt viaţa fiecăruia, este timpul vieţii noastre, pe care îl chivernisim cum ştim şi care ne detaşează sau ne apropie de semenii noştri. Acesta este timpul, viaţa care ne ridică în ochii aproapelui, căruia îi lăsăm amintiri, ori nu.
A consemnat G.D.L.
