Potrivit statisticilor, Maramureşul se încadrează în categoria judeţelor sărace: la o populaţie cu puţin peste 520 mii locuitori, numărul unităţilor economice active, la 30 septembrie 2017, a fost de 16.695 persoane juridice, la care se mai adaugă încă 24.757 persoane fizice. Analiza cantitativă relevă o situaţie acceptabilă: unei unităţi economice îi revin cam 12 locuitori. Dar, din perspectiva calitativă, PIB-ul pe cap de locuitor aşază judeţul Maramureş pe locul 25 în ţară, cu 23.100 lei/locuitor şi pe ultimul loc în regiunea de nord-vest. Un alt criteriu de apreciere a dezvoltării economice îl reprezintă investiţiile productive, aflate într-o cădere liberă, cel puţin pentru ultimii trei ani. Nimeni nu poate contesta interesul turistic al acestor meleaguri! Maramureşul este tare căutat de către turişti, mai ales de cei autohtoni. Afirmaţia este argumentată de creşterea activităţii hoteliere în 2017 cu 9,2 % mai mult faţă de anul 2016. Interesul turiştilor din alte zări de soare pline este însă aşa şi aşa!
Infrastructura, bat-o vina!
Ritmul de creştere a turismului este încetinit de infrastructura rutieră inadecvată şi de lipsa unui aeroport deschis către Europa şi lumea largă. Drumurile nu-s rele, dar s-au aglomerat de când domnii-tovarăşi au dat liber la golirea ”autohausu-rilor” din Germania şi de prin alte ţări europene. Cum nemţii au ţinut morţiş să scape de acele maşini, noi n-am avut nimic împotrivă. Mai mult: le-am dorit! Prin urmare, cine vrea să meargă de la Baia Mare la Borşa îi trebuie musai merinde-n traistă şi răbdare cât încape. Referitor la Aeroportul Internaţional (sic!) Baia Mare, am căutat pe site-ul lor şi am aflat că, ”… începând cu data de 22 decembrie 2015, ora 07.00, încetează operarea, datorită începerii lucrărilor de investiţii… Durata estimată a lucrărilor este de 5 luni”. De atunci şi până astăzi n-au trecut ”decât” doi (doi) ani!!! Să ne bucurăm că n-am rămas neinformaţi: în 17 martie 2017, conducerea unităţii se lăuda că-i totu’ gata şi că, din luna mai a aceluiaşi an (!), vom zbura ca păsările călătoare peste tot în lumea largă. Ei ne-au zis! Noi am rămas cu ochii-n nori, tot căutând avioanele!
Autenticitate sau modernism?!
De ce ar veni un francez, olandez, neamţ sau oricine altcineva din lume, în Maramureş? Cu siguranţă pentru ceva deosebit, autentic şi valoros, diferit de ceea ce cunoaşte el! Asta pentru că fiecare caută autenticul, noul şi frumosul. Dacă va găsi ceea ce-şi doreşte, cu siguranţă va zice şi altora despre ce a găsit. Iacă aşa ar putea veni tot mai mulţi să ne viziteze şi să consume la noi, nu în altă parte.
Ce are Maramureşul autentic?! Multe, foarte multe! Din nefericire, o bună parte dintre aceste valori sunt pe cale de dispariţie, aşa, ca şi capra neagră. Încet şi sigur, dacă nu se va interveni hotărât şi eficient, autenticul va deveni fake şi se va pierde în negura timpului. Lumea se schimbă aberant de iute şi noi facem parte din ea!
În occident, mediul rural a devenit o amintire, o pagină în cărţile de istorie. Acolo nu mai găseşti o turmă de oi, o pajişte cu floră spontană, o ciurdă de vaci sau orătănii prin curţile oamenilor. Totul este betonat, pietruit, marcat şi… îngrădit. Să ne gândim olecuţă şi să judecăm: nu cumva aceste ”modernisme” se îndreaptă înspre noi? Spre deosebire de alte ”zone folclorice”, Maramureşul încă mai are valori de netăgăduit: porţile şi casele din lemn, portul şi jocurile populare, datinile şi obiceiurile străbune, muzica şi oamenii primitori, dornici de taifasuri. Are şi obiective unice în lume: Cimitirul Vesel de la Săpânţa, Memorialul Durerii de la Sighet, bisericile din lemn de la Şurdeşti, Budeşti, Ieud Deal, Corneşti sau moara lu’ Dănilă şi altele. Auzim adesea că Maramureşul este unic datorită stilului de viaţă, acela care pune accent pe obiceiuri, religie şi o cultură aparte. Da, cu astfel de valori putem ieşi în faţă şi prin ele suntem şi noi valoroşi! Aceste valori sunt, însă, reale sau noi ne dorim să fie aşa?!
O altă faţă a Maramureşului!
Pecinginea kitsch-urilor a pus stăpânire pe satele moroşenilor: case zugrăvite în culori africane, inoxuri şi termopane cât cuprinde, portul popular meşteşugit din materiale sintetice (Dumnezeu a făcut Cerul şi Pământul, restul este made in China!), cântăcioşi făcuţi la apelul bocancilor, obiceiuri de împrumut, oameni întristaţi şi gârboviţi de griji. Să nu pierdem din vedere jena, care merge până la ruşinea de-a îmbrăca straiele străbunilor, cu naturaleţea şi firescul specifice generaţiilor aflate astăzi aproape de crepuscul.
Păstrarea zestrei strămoşeşti
Ce-i de făcut? Să stăm în mijlocul drumului şi să ne calce maşinile? O soluţie viabilă ar fi intervenţia statului în păstrarea zestrei neamului! Cum? Prin subvenţionarea fiecărei gospodării autentice dispusă să conserve tezaurul străbun, renunţând la aşa-zisul confort de tip occidental. Oamenii îşi doresc o viaţă confortabilă şi nimeni nu are dreptul să-i învinovăţească pentru asta, dar confortul se poate obţine în felurite moduri. Dacă moroşenii vor fi ajutaţi cinstit şi corect, vor înţelege mult mai bine decât politrucii de pe Dâmboviţa ce, cum şi cât au de făcut.
Aniversarea celor 100 de ani de la Marea Unire ar trebui să însemne al doisprezecelea ceas al deşteptării în ce priveşte chivernisirea zestrei străbunilor. Se pare că ei ne-au dat-o cu drag, dar noi o prăduim! Nevoia de revitalizare a satului românesc autentic este mai acută ca oricând. Dacă ne scapă din atenţie conservarea acestor valori, în următorii ani vom privi cu nostalgie la pozele cu Moş Gerilă!
Suma totală care ar trebui investită într-un an nu sare cu mult peste 60 milioane de euro. O investiţie în conservarea autenticităţii şi firescului are capacitatea de autoregenerare şi autoremunerare. Un calcul simplu al efectelor propagate pe verticală, dar, mai ales, pe serviciile adiacente, ne arată că rambursarea capitalului investit se poate înfăptui în 10 ani. Banii avansaţi se recuperează, cu vârf şi îndesat, din turismul rural autentic. La cât se sifonează pe studiile de fezabilitate şi pe retrocedările fictive în România, o astfel de sumă înseamnă cam cât o găleată de apă în barajul Firiza!
Tezaurul strămoşesc, alcătuit îndeobşte din construcţiile, datinile, obiceiurile, portul, muzica şi jocurile populare, confirmă identitatea şi autenticitatea satului românesc, dar şi a neamului. Autenticul, odată pierdut, nu se mai poate recupera niciodată, iar preţul plătit este imens!
Conf. univ. dr. ec. Vasile BÎRLE
Pentru mai multe analize marca Prodatacons, urmăriţi paginile economice ale cotidianului „Graiul Maramureşului”, accesaţi http://www.prodatacons.ro sau vizitaţi pagina oficială de Facebook Prodatacons.
