Guvernul a aprobat programul pentru creşterea accesului la finanţare a IMM

0
224

Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii – IMM Invest România, pentru creşterea accesului la finanţare prin acordarea unor garanţii de stat, a fost aprobat, miercuri, de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă.

Este vorba despre un program multianual de încurajare şi stimulare a dezvoltării IMM, care reprezintă 99,7% din companiile din România, contribuie cu aproximativ 60% la PIB şi angajează circa 60% din forţa de muncă.
Programul are în vedere acordarea de garanţii de stat pentru credite, în mod diferenţiat, pentru IMM care intenţionează înfiinţarea/dezvoltarea unor centre de agrement, precum şi pentru celelalte IMM, inclusiv pentru cele nou înfiinţate, de tip start-up, pentru care unul dintre principalele obstacole îl constituie lipsa de finanţare.
Prin Programul IMM Invest România se are în vedere acordarea de garanţii de stat astfel:
1. Pentru proiectele de dezvoltare/înfiinţare centre de agrement procentul de garantare este de maximum 80% din valoarea finanţării, exclusiv dobînzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat. Valoarea maximă a finanţării garantate de către stat pentru proiectele de dezvoltare/înfiinţare centre de agrement este de 1,25 milioane lei.
2. Pentru alte proiecte se pot acorda garanţii de stat pentru credite de investiţii şi/sau credit/linii de credit pentru capital de lucru contractate de IMM, prin MFP, în procent de maximum 50% din valoarea finanţării, exclusiv comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat. Valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar este de 10 milioane lei, iar valoarea maximă a fiecărei finanţări acordate unui beneficiar nu poate depăşi 5 milioane lei – pentru creditele/liniile de credit pentru finanţarea capitalului de lucru, respectiv 10 milioane lei – pentru investiţii.
Durata maximă a finanţării de 120 de luni – în cazul creditelor pentru investiţii şi de maximum 24 de luni – în cazul creditelor/liniilor de credit pentru finanţarea capitalului de lucru. Liniile de credit pot fi prelungite cu maximum 24 de luni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.