– programul de colectare a fost realizat –
Totalul veniturilor bugetare colectate de ANAF, în primele 11 luni ale anului 2017, a fost de 196,58 miliarde lei, ceea ce reprezintă: o depăşire cu 7%, respectiv cu 12,84 miliarde lei, faţă de perioada similară a anului 2016 (183,73 miliarde lei); un grad de realizare de 100% a programului de colectare stabilit prin legile bugetare anuale.
În ceea ce priveşte obligaţiile fiscale declarate, se constată o evoluţie pozitivă. În primele 11 luni ale anului 2017, s-a declarat un volum total de 199,015 miliarde lei faţă de 186,021 miliarde lei, în perioada similară a anului 2016, o creştere de 12,99 miliarde lei (6,99%). De asemenea, în privinţa estimărilor legate de colectare a veniturilor bugetare pentru întreg anul 2017, din analiza potenţialului de colectare până la finele anului, rezultă un volum total al veniturilor corespunzător celui prevăzut în legile bugetare anuale, aşa cum au fost rectificate în luna noiembrie, respectiv de 214,27 miliarde lei, ceea ce va reprezenta o depăşire cu 7,4% a sumelor colectate în anul 2016 (199,45 miliarde lei), respectiv un plus de venituri de cca 14,81 miliarde lei.
































