„Păsărucă galbână
Zină şi mă leagănă”
În anul în care a murit Mihai Olos am primit prin poştă o carte pe care o citesc mereu şi nu-i dau de capăt „Fragmente de jurnal,” semnată de Ana Olos, cu copertă albă. Doamna profesoară mi-a scris şi o dedicaţie „În amintirea lui Mihai Olos, decembrie 2015”. Astă- noapte mi-a ajuns iar în mâini această carte care, aşa cum scria şi Cornel Ungureanu, parcă, în revista Orizont, trebuie citită pentru a-l cunoaşte pe artist. Mihai Olos avea fascinaţie atât la oamenii instruiţi, cât şi la mase. Până la urmă, cartea tot va pătrunde şi spre marea masă de cititori pe care Mihai o avea şi o are. Cum scriam, peste coperta albă este postat un desen în stil surealist de o naivitate tulburătoare.Toate povestirile şi întâmplările spuse de Mihai şi notate de Ana Olos sunt altfel decât nişte povestiri spuse la „gura sobei”. Sunt întâmplări dramatice pe care artistul le-a trăit încercând să ajungă acolo unde îi era locul: între marii creatori ai lumii. Acum, aceste afirmaţii nu mai sunt susceptibile de ilaritate, afirmaţiile au fost făcute de ambasadorul Germaniei la Bucureşti, domnul Werner Hans Lauk , de directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană, Călin Dan .
În trei numere consecutive din România Literară, cronicarul plastic al revistei a scris despre artist şi expoziţia sa, apoi în Viaţa Românească, este numit un arheu. În revista Orizont, scrie fascinant despre Olos Coriolan Babeţi, din New York: „ Redescoperirea ca înviere”. Ori Ioan Mariş despre care, la rândul său, Mihai Olos povestea, cu mândrie, cum un moroşan a iubit o femeie din secuime, fidelă şi devotată bărbatului său… Scriu despre Mihai, oameni care nu l-au cunoscut decât din creaţiile sale. A fost o perioadă a anilor 80 în care, alături de Cosoi şi Mihai am trăit momente incredibile. Dacă nu aş fi aflat trimiteri la ideea construirii unei biserici în Molişet , în carte, nu aş fi scris despre drumul în trei cu Olos, Cosoi şi părintele Lungu de Suciu în satul în care n-a existat vreodată biserică( Molişet). Undeva, prin apropiere, scriitorul Ben Corlaciu, deşi atunci părea incredibil, avea o căsuţă de vacanţă. Ori drumul cu Mihai, Ilie Cămărăşan şi Cosoi într-un sat, Căpâlna, parcă la fostul lor profesor de la facultate, Coriolan Munteanu care se plângea că nu ştiu ce mare ştab i-a subtilizat motorul de la un autoturism Ford. Era prin anul 1981. Ori la moartea pictorului Ioan Titus Petruse, stăteam abătuţi în atelierul lui Mihai Olos când Claudiu a apărut cu un braţ de cărţi aruncate dintr-o bibliotecă publică: „Prins” şi „Dulce ca mierea e glonţul patriei” , primele ediţii din cărţile trecute la index ale lui Petru Popescu, unul din scriitorii mei preferaţi. Ori compromiterea lui Mihai Olos de către Romulus Zaharia într-un articol din gazeta locală al cărui roman, retras de pe piaţă – „Ademenirea” îl citeam cu invidie. Drumul la Tg. Lăpuş, unde se lansa romanul „Joia patimilor” al poetului Horia Bădescu, însoţit de Nicolae Prelipceanu şi Petru Poantă, momente penibile la „punctul trei” de la Tg. Lăpuş, de după lansare, umilirea lui Mihai Olos de către nişte organe de care cu greu şi cu ruşine mi-aduc aminte. Dumnezeu va avea grijă de fiecare şi-l va răsplăti după măsură. L-am cunoscut la el acasă, în Tg. Mureş, pe matematicianul, devenit poet, Dumitru Mureşan. Dar la Romulus Guga nu am ajuns deşi Mihai pe el îl căuta, înainte de a pleca în Italia. Romulus Guga era plecat din ţară, în acel moment. Sunt relatate întâmplări incredibile cum sunt acelea cu invadarea Faimarului de ţânţari, iar apoi de şobolani, ori plimbarea acestor animale scârboase printr-un restaurant de elită, cum i-a tăiat, din greşeală, un măcelar urechea unui alcoolic, pitit sub masa cu mezeluri.
Sunt multe întâmplări notate de Ana Olos şi spuse de „ dictatorul” Mihai, despre boema din Bucureşti cu Ahoe, cu criticul Ion Frunzetti, cu sătenii din oşenime unde Mihai a fost învăţător. Cum privea târgul din Ardihat, copil fiind. Am fost împreună şi la morarul din sat care în copilărie a fost la spital la oraş de a avut ce le povesti celor de-o seamă cu el. Oricâte cataloage ori biografii ale pictorului se vor scrie de aici înainte nu vor întrece aceste mici secvenţe biografie, notate cronologic.
Ştefan JURCĂ
