Deversarea accidentală în râul Săsar „e numai începutul”!

0
771
Deversări de ape de mină

Fostul director al companiei Remin, Ioan Buda, în prezent consilier judeţean, spune că accidentul de pe râul Săsar de săptămâna trecută este numai începutul şi că astfel de evenimente vor mai avea loc şi în alte zone foste miniere din Maramureş. Motivul cel mai probabil pentru aceste accidente este că lucrările de închidere a perimetrelor miniere, din urmă cu 10 ani, fie nu s-au executat, fie s-au făcut prost, mai spune Ioan Buda.

Buda a mai precizat că autorităţile de mediu nu au dat importanţa cuvenită acestui nou incident, deşi ar fi trebuit să o facă. Asta în condiţiile în care, în munţii care înconjoară judeţul, există zeci de kilometri de galerii miniere inundate: „Ca fost director al companiei Remin cunosc destul de bine problematica. Nu aş vrea să folosesc cuvinte foarte dure, dar în momentul în care s-a închis activitatea, în anul 2007, la nivel naţional s-a format o companie, Conversmin, care urma să se ocupe de închiderea şi ecologizarea minelor care se închid la nivel naţional. Fiind o zonă minieră mare, s-a făcut o sucursală la nivelul Băii Mari, care a gestionat activitatea de închidere a perimetrelor miniere din judeţ. Ei au scos la licitaţie proiectarea pentru fiecare perimetru minier, ceea ce înseamnă ecologizare şi punere în siguranţă. Asta însemna că fiecare bucăţică din aceste perimetre ce trebuiau închise să se pună în siguranţă. S-a licitat toată această lucrare, au venit firme externe, s-a făcut proiectarea, proiecte pe care şi le-a însuşit compania Remin şi Convers­minul, punându-se apoi în execuţie. Lucrările însă trebuiau să pună în siguranţă acele zone închise – unde era necesar să se facă staţii de epurare, acestea trebuiau executate, luate măsuri pentru evitarea oricăror deversări accidentale. Acum ce s-a întâmplat pe traseu, că proiectarea n-a fost bună, ori execuţia n-a fost dusă până în capăt, sau nu s-a realizat, nu ştiu, dar în viziunea din 2007, nu se putea întâmpla aşa ceva. Părerea mea e că acesta este numai începutul, pentru că vor apărea astfel de fenomene în multe alte zone din Maramureş: Borşa, de la Băiuţ se va revărsa spre Botiza şi va veni pe râul Lăpuş. Mai există partea cealaltă cu Cavnicul, Baia Sprie.

Ioan Buda, fost director Remin, actual consilier judeţean

Acolo trebuia să se facă dopuri pe galerii şi staţii de epurare. Eu nu ştiu să se fi făcut o staţie mare de epurare aici. Sunt două tuneluri subterane pe unde se transporta minereul de la Cavnic, Şuior, Baia Sprie, până la Flotaţie. Gândiţi-vă că în total sunt vreo 50 km de tuneluri! La o secţiune de numai 20 mp este un volum de apă enorm, dar dacă luăm în considerare kilometri întregi de galerii inundate, imaginaţi-vă câtă apă de mină este acolo, care oricând se poate revărsa pentru că nu este pus nimic în siguranţă! Părerea mea este că rezolvarea problemei depăşeşte judeţul Maramureş”, a spus Ioan Buda. El i-a solicitat prefectului să facă împreună o vizită la ministrul Economiei pentru a fi luate măsurile necesare, însă deocamdată a primit doar promisiuni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.