Ziua Culturii Naţionale a stat şi în acest an „Sub semnul lui Eminescu”. Ieri, 15 ianuarie s-au împlinit 168 de ani de la naşterea poetului naţional, Mihai Eminescu. Cu această ocazie, în Sala Fondul Documentar al Academiei Române din cadrul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare a avut loc o manifestare cultural-literară închinată lui Mihai Eminescu. A fost evocată personalitatea poetului, iar elevi de la Colegiul de Arte din Baia Mare au adus o atmosferă „medievală”, de visare şi de meditaţie, prin muzica interpretată duios.
“Este Mihai Eminescu un poet religios?”
În prima parte a acţiunii, conf. univ. dr. Florian Roatiş a adus în discuţie o latură mult criticată şi analizată din opera lui Mihai Eminescu şi anume, spiritualitatea. Poate fi considerat Mihai Eminescu un poet religios, s-au întrebat cei de faţă. În acest context, conf. univ. dr. Florian Roatiş a venit cu argumente, dar şi cu contraargumente cu privire la de religiozitatea poeziei eminesciene. Într-un studiu din 1930, Tudor Vianu nega aderenţa lui Eminescu la religie şi „spune că problema religiei se pune prin elanul mistic de contopire cu Dumnezeu. La Eminescu avem ideile acelea despre religie, despre Dumnezeu, dar nu avem acel elan, altfel nu şi-ar fi pierdut speranţa. De exemplu, Hyperion din Luceafărul nu are esenţă creştină, ci păgână, antic greacă, pentru că Eminescu apelează mai mult la mitologiile păgâne decât la creştinism”. Sunt şi alţi critici care desfiinţează din start ideea aderenţei lui Eminescu la religie. Există însă şi personalităţi care iau în considerare latura creştină şi atracţia lui Eminescu spre spiritualitate, mai ales că Mihai Eminescu are în creaţie câteva poezii religioase: „Colinde, colinde”, „Răsai asupra mea”, „Rugăciune”, „Preot şi filosof”. În plus, gazetarul Mihai Eminescu a apărat creştinismul în mai multe articole din „Timpul” şi numeşte Biserica Ortodoxă ca fiind „Maica noastră naţională”. „Ioan Slavici spune că religiozitatea lui Eminescu era mai presus de orice. El cunoştea bine Evangheliile. Se pleacă de la ideea că în familie a avut o educaţie religioasă, Mama sa, Raluca Eminovici, a fost o femeie evlavioasă. A avut cinci fraţi, doi fraţi şi trei surori, dar şi o verişoară care au fost călugăriţi. Mergea pe la mănăstirile unde erau aceştia şi se ruga. Din copilărie a avut această aplecare spre religie. Titu Maiorescu spunea că Eminescu învaţă acum limba albaneză şi vrea să se călugărească, fără să dea explicaţii despre acest lucru. În 1884 când a fost internat în bolniţa din Mănăstirea Neamţ, a lăsat un manuscris prin care preotul spunea că i s-a împărtăşit şi l-a rugat să fie înmormântat la ţărmul mării. Ideea este că Eminescu nu este necreştin, nu este un om care nu a apărat şi protejat creştinismul. Să-l numim aşa cum a spus Tudor Arghezi «Sfânt al ghiersului românesc» sau cum spunea Noica, «om deplin al culturii româneşti». El ne reprezintă, este lumina noastră aici”, a concluzionat conf. univ. dr. Florian Roatiş.
Eminescu… la Viena
În cea de-a doua parte a evenimentului, prof. univ. dr. George Achim a vorbit despre perioada şederii lui Eminescu la Viena. „E o etapă de formare esenţială în devenirea sa intelectuală. Etapa vieneză a fost hotărâtoare pentru deschiderea unor orizonturi pe care poetul, gânditorul, gazetarul le va urma mai târziu”. Mihai Eminescu ajunge în septembrie 1869 la Viena. Se înscrie ca auditor extraordinar la cursurile universităţii. Putea participa la cursuri, dar nu putea să se prezinte la examene. La Viena a cunoscut numeroase personalităţi. Printre acestea se numără şi Ioan Slavici care spunea despre Mihai Eminescu faptul că „era un om nu numai cu multă ştiinţă de carte, ci şi sufleteşte era matur”. Despre Mihai Eminescu se mai ştie că pe vremea când avea 21 de ani şi era la Viena a fost „iniţiatorul discret şi smerit” al Primei Serbări a Românilor de Pretutindeni din 15 august 1871. Odată cu serbarea, a avut loc Primul Congres al Studenţilor Români. Tema Congresului a fost cum să se realizeze Unirea tuturor românilor. Eminescu sublinia ideea că „este nevoie de o unire culturală, să se cunoască şi să conlucreze românii din diferite provincii, şi apoi va veni unirea politică”.
