La întâi februarie, se celebrează Sfântul Trifon care, în tradiţiile populare, poartă mai multe denumiri, precum Trifu, Trifon sau Trif Nebunul. Despre acest sfânt, din calendarul creştin, ştim că s-a născut în satul Camsada din Frigia, în anul 259 d. Hr., şi că a trăit în vremea împăraţilor Gordian şi Filip, precum şi a eparchului Acvilin, în zilele cărora a fost martirizat.
Calendarul creştin a suprapus această sărbătoare peste divinităţi mai vechi, traco-getice, care patronau vegetaţia, animalele şi insectele, la cumpăna de trecere dintre iarnă şi primăvară. Drept urmare, în popor, se crede că sfântul este mai mare peste câmpuri, peste livezi şi fâneţe, peste grădini şi semănături, peste păduri, peste plante, dar şi peste insecte şi lăcuste, gândaci şi omizi, adică peste gângăniile pământului, cum se spune în popor. Se mai crede că sfântul are puterea de a lega gurile fiarelor, spre a nu face pagubă în turme, şi de a închide gura lupilor, datorită puterii ce a primit-o de la Maica Domnului. Trifon dă rod pământului.
Sfântul este ţinut pentru protejarea ţarinilor de lăcuste şi împotriva tuturor gângăniilor şi pentru apărarea vitelor de fiarele sălbatice. În ziua sărbătorii, femeile nu lucrează, nu scot gunoiul afară, nu împrumută nimic şi nu ies din casă, pentru a-şi proteja semănăturile, livezile de dăunători şi animalele. Se crede că este bine ca azi femeile să dea pomeni rituale săracilor, pentru a beneficia de protecţia şi binefacerile sfântului. În ziua sărbătorii, are loc o ceremonie religioasă la biserică, la care se face agheasmă cu apă multă, ce se împarte credincioşilor, care stropesc cu ea ograda, livezile, grădinile, holdele, pentru a fi protejate de insecte vătămătoare. În unele sate, creştinii duceau la biserică mici cantităţi de sămânţă ce urmează a fi pusă în ţarină în noul ciclu agrar, pe care preotul le sfinţeşte. Sunt amestecate cu seminţele de semănat, pentru a se stimula rodul ţarinei.
Poporul a suprapus peste acest sfânt un altul, numit Trif Nebunul (a trăit cu două secole şi jumătate mai înainte de Sf. Trifon), despre care circulă numeroase legende. „Auzind păgânii că Fecioara Maria urma să meargă la templu pentru rugăciunile de dezlegare după naştere, s-au adunat să o alunge cu pietre. Aflând aceasta, Trif s-a îmbrăcat cu paie, prefăcându-se nebun, ca să le atragă atenţia, iar Maica Domnului să-şi poată vedea liniştită de drum. De atunci i-a rămas numele de Trif Nebunu’.
Într-o altă legendă, se povesteşte că Sfânta Maria mergea pe drum, iar după dânsa mergea Trif, care a tuşit zdravăn. Sfânta Maria s-a întors să vadă cine tuşeşte şi i-a zis: De astăzi încolo, ziua de azi să fie a ta, iar cea de mâine să fie a mea. De-atunci îl sărbătorim la întâi februarie pe Trifu’, iar în doi februarie, vine Întâmpinarea Domnului.
Pamfil BILŢIU
