Dacă ar fi trăit, Găvrilă Hotico Herenta ar fi împlinit 80 de ani. Deşi s-au scurs 3 ani de la moarte, amintirea şi imaginea lui au rămas neşterse pentru noi. Îl văd aievea lucrând cruci de mormânt, pe care le sculpta pentru un preţ modic, fiind convins că ieudenii sunt săraci. Intenţiona să imprime cimitirelor satului funcţia de muzee de artă populară. Ne-a însoţit în cercetările noastre la Plopşor, în Prund, în centrul satului, ne-a prezentat troiţe ridicate în amintirea unor personalităţi ale satului. Troiţa din Prund, în memoria bunicului său, Găvrilă Hotico Herenta-Vâju, iar cea din centrul Ieudului, în amintirea preotului Ioan Dunca Joldea, cu merite în viaţa spirituală. Îi păstrez imaginea la Mănăstirea din sat, arătându-ne troiţa de la răscrucea de drumuri, lucrată cu rafinament, după cum tot foarte mândru ne-a prezentat Troiţa de pe Fieş, lucrată de bunicul său şi restaurată de el.
Născut la 15 august 1938, în Ieud, Găvrilă Hotico se trăgea dintr-o familie înzestrată cu harul creaţiei. Bunicul său, Găvrilă Hotico Herenta-Vâju, a fost cel mai mare meşter popular al tuturor timpurilor, stăpânea toate meseriile de trebuinţă ale ţăranilor. Tatăl său, Ion, poet-ţăran neîntrecut, în 1926, pe când se afla în butini prin pădurile Buzăului, a scris producţia poetică „Dorul înstrăinatului”, rămasă într-un caiet. Meşterul Găvrilă ne-a încredinţat manuscrisul, pe care l-am publicat într-o lucrare de-a noastră, precedat de un studiu. Priveam împreună fotografia bunicului său şi ce mândru era Găvrilă: „Îi un dac coborât de pe Columnă”. M-am bucurat pentru modul în care şi-a cinstit bunicul, cel de la care a învăţat meseria. A exclamat: „Îi port numele şi m-am străduit să-i calc pe urme şi să mă apropiu de măiestria lui”. Ca semn de cinstire, i-a ridicat o troiţă lângă casa sa din Prund-Ieud, o casă-monument, pentru care am pledat şi noi să devină Casa memorială a marelui meşter. N-a fost aşa, dar a fost salvată prin strămutare, devenind „Muzeul Etnografic Ion Pleş”. Tot în semn de cinstire a bunicului său, a restaurat valoroasa Troiţă de pe Fieş, una dintre puţinele opere rămase de la maestru, iar în casă îi păstra Crucifixul, lucrat cu măiestrie.
L-am cunoscut pe Găvrilă Hotico la Ieud, eram cu Francisc Nistor, directorul Muzeului Maramureşului. După anul 1978, când Găvrilă s-a transferat la Muzeul Maramureşului, l-am întâlnit deseori, aflându-l la lucru pe şantierul de pe Dobăieş, unde trudea din greu, cu o echipă harnică, la făurirea Muzeului Satului. Am mai scris despre activitatea meşterului, a fost doctorul de elită a peste şaptezeci de monumente istorice. Laborios şi meticulos, a întocmit documentaţia pentru fiecare. Ne-a depănat povestea demontării şi remontării unor obiective-monument la Secţia în aer liber de la Muzeul din Cluj. Se aprindea de entuziasm când ne vorbea de ridicarea la acelaşi muzeu a Bisericii de lemn din Cizer, a lui Horea.
Meşterul Găvrilă a fost un creator complex. A realizat şi a restaurat porţi maramureşene, troiţe şi cruci mortuare, comandate în ţară şi în străinătate. Ne povestea că opera sa slujeşte cinstirii unor personalităţi maramureşene şi româneşti. Se referea la crucea de la mormântul poetului Nichita Stănescu, de la Cimitirul Belu, la crucea de la mormântul pictorului Traian Bilţiu-Dăncuş, de la Cimitirul Mănăstirii Cernica, la crucea de la mormântul scriitorului sighetean Alexandru Ivasiuc. A lucrat şi cruci mortuare închise în cerc, având ca motiv central scena răstignirii, circumferinţa fiind ornamentată cu motivele torsada, dinte de lup, unghiuri deschise etc.
Găvrilă Hotico Herenta cel Tânăr a lucrat şi porţi monumentale. Cea din faţa casei sale se evidenţiază prin echilibrul compoziţiei şi prin adâncimea la care sunt săpate ornamentele în masa lemnului, atingând 6 cm. Motivele transfigurate pe porţi sunt: torsada, pomul vieţii, unghiuri deschise, rombul, rozeta, crucea, dintele de lup.
Poarta de la intrarea în Muzeul de Etnografie din Baia Mare este o dovadă a evoluţiei artei meşterului în materie de porţi. Aceasta este concepută pe 6 stâlpi, iar motivul ornamental principal al stâlpilor este sucitura (canelurile), o influenţă din arta Renaşterii în arta populară. Întâlnim pe această poartă rozeta-vârtej sau „soarele în mişcare”, cum este denumită în grai local, motiv de largă circulaţie în arta populară românească şi universală.
Convins de nevoia perpetuării tradiţiei artei lemnului, şi-a transmis talentul său la doi dintre cei cinci fii, care-i calcă pe urme. Ne împăcăm greu cu gândul că marele meşter Găvrilă Hotico Herenta cel Tânăr nu se mai află printre noi, dar zestrea rămasă în urmă îi va perpetua amintirea. Cred cu tot dinadinsul că meşterul n-a murit, ci s-a înălţat doar la ceruri, să pună frumuseţea artei populare sub ochii îngerilor!
Pamfil BILŢIU
