La finalul săptămânii trecute, la clubul Mr. Biliard s-a desfăşurat etapa a III-a a Campionatului local de snooker Golden Q.
S-au înscris 17 jucători, care au fost împărţiţi în 4 grupe, primii doi clasaţi din fiecare grupă urmînd să evolueze în sferturile de finală. Nu a fost nicio o surpriză în ceea ce-l priveşte pe câştigătorul etapei, Lorin Druţă fiind neînvins în acest an. El a trecut de Nelu Tămâian în sferturi (3-0), de Adi Chiuzbăian în semifinală (3-0) şi l-a întâlnit în finală pe Radu Scarlat. Acesta s-a aflat pentru prima dată în ultimul act al unei etape de campionat, după ce i-a învins pe Felix Bodenlosz în sferturi (3-0) şi pe Norby Szopko (3-2) în semifinală. 4-1 a fost scorul care i-a adus victoria lui Lorin Druţă, acesta reuşind şi cel mai mare break al etapei (44). În clasamentul general, Lorin are maximum de puncte (900) şi un avans consistent faţă de Norby Szopko şi Radu Scarlat (ambii cu 490 de puncte). Pe următoarele poziţii îi găsim pe Cristi Vinţu (locul 4 – 440 de puncte), Nelu Tămâian şi Adi Chiuzbăian (locurile 5-6 – 430 de puncte).
Următoarea etapă este programată spre sfârşitul lunii viitoare (20-22 aprilie).
Csaba Domokos
































