Miercuri s-a derulat o etapă intermediară în campionatul Ligii Elitelor Under 19, respectiv în campionatele clasice ale Under 19 şi 17. CSŞ 2, echipa ce reprezintă Baia Mare în Liga Elitelor, a obţinut o victorie fără drept de apel împotriva reşiţenilor de la CSM Şcolar, scor 6-0, însă se situează în partea inferioară a clasamentului Seriei Vest, pe poziţia a şaptea. În campionatele clasice, Under 19 şi 17, a fost programată disputa locală dintre FC Kiss şi Electrica, în ambele jocuri prima echipă cîştigînd la scor, 11-0 şi 19-0.
• Liga Elitelor, Under 19, Seria Vest: CSŞ 2 Baia Mare – CSM Şcolar Reşiţa 6-0.
Duminică, 15 aprilie, de la ora 12.00, CSŞ 2 Baia Mare va juca la ultima clasată, AFC Hermannstadt.
• Campionatul Naţional Under 19, Seria 9: FC Kiss Baia Mare – Electrica Baia Mare 11-0.
Sîmbătă, 14 aprilie, începînd cu ora 12.00, Electrica Baia Mare va primi
vizita celor de la ACS Atletic Zalău, iar FC Kiss Baia Mare se va deplasa la LPS Bistriţa.
• Campionatul Naţional Under 17, Seria 9: CSŞ 2 Baia Mare – LPS Satu Mare 0-4; FC Kiss Baia Mare – Electrica Baia Mare 19-0.
Sîmbătă, 14 aprilie, de la ora 14.00, Electrica va evolua acasă cu ACS Atletic Zalău, iar FC Kiss şi CSŞ 2 vor juca pe terenul celor de la LPS Bistriţa, respectiv AFC Gloria Junior Bistriţa.






























